Excursii în Grecia pentru pensionari, la preţuri mici

Sălăjenii care doresc să petreacă câteva zile de realaxare în afara ţării, în Grecia, pot să-şi achiziţioneze bilete de excursie la preţuri rezonabile. Pentru zece zile de relaxare, cu transport inclus, cei interesaţi vor scoate din portmoneu sume cuprinse între 145 şi 165 de euro de persoană. Excursiile sunt organizate de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău, în fiecare săptămână. Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentaţii CARP Zalău, în cursul lunii iunie vor fi organizate trei excursii în Grecia cu plecare din data de 1, 11 şi 21 iunie. Cazarea pentru cele zece zile se va face la un hotel din localitatea Paralia Katerini şi zilnic vor fi organizate excursii opţionale în diferite regiuni ale Greciei. De precizat este faptul că pentru zece zile de cazarea tariful este de minim 145 de euro. Astfel de excursii vor fi organizate săptămânal, în perioada 1 iunie-20 septembrie, cu plecare din Zalău de la sediul CARP. Cei interesaţi se pot adresa la secretariatul instituţiei din municipiu, zilnic în intervalul orar 8-16.

Leave a Comment