Declarată monument istoric, Clădirea Colegiului Naţional „Silvania” Zalău se deteriorează sub ochii autorităţilor

Indiferenţa autorităţilor în păstrarea unor monumente istorice care reprezintă cultura şi identitatea judeţului nostru nu cunoaşte limite. Unul dintre monumentele lăsate de izbelişte este clădirea în care funcţionează una dintre cele mai renumite unităţi liceale sălăjene. Este vorba de clădirea Colegiului Naţional „Silvania” Zalău, al cărui sediu nu poate fi renovat din cauză că se află în litigiu, după ce unitatea aflată în administrarea Primăriei Municipiului Zalău a fost revendicată în urmă cu mai mulţi ani de către maghiari. Până ce litigiul nu va fi stins, autorităţile nu au cum să obţină finanţare pentru renovare.

Primăria se spală pe mâini

Clădirea colegiului este inclusă într-un proiect de restaurare depus de administraţia locală şi aprobat de minister încă de acum 2 ani. Din păcate, administratorul imobilului, respectiv administraţia locală susţine că nu poate face niciun investiţie şi nici solicita fonduri, întrucât clădirea a fost revendicată, încâ din anul 2004, de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea, structură ce are în subordine Protopopiatul Reformat Zalău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, Manuela Ghiuruţan, pentru colegiu există o cerere de retrocedare din partea Bisericii Reformate. „Deoarece la depunerea unei cereri de finanţare este o secţiune expresă, care se referă la situaţia juridică a imobilului, în sensul că acesta să nu facă obiectul unui litigiu, nu a putut fi depusă o cerere de finanţare în vederea reabilitării clădirii”, a afirmat reprezentantul administraţiei municipale.
Eparhia Reformată a revendicat clădirea în urmă cu aproape 9 ani, odată cu apariţia legii privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Maghiarii au formulat cererea de revendicare motivând că au finanţat construcţia clădirii.

Nu există surse de finanţare

Tot acest „război” îşi pune amprenta pe clădire. Se poate observa cu ochiul liber cum unul dintre turnurile de ornament ale imobilului a dispărut, cum acoperişul unităţii este plin de găuri, iar faţada şi-a pierdut demult apariţia impunătoare de altă dată.
Conductor arhitect Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Sălaj, ne-a declarat că proprietarul unui imobil declarat monument istoric are obligaţia să întreţină şi să restaureze sediul. „Primăria municipală, actualul proprietar al colegiului, este obligată să ne sesizeze cu privire la orice situaţie care impune restaurarea clădirii. În fapt, există un proiect aprobat de minister încă de acum 2 ani pentru restaurarea clădirii unităţii, dar pentru care nu există posibilitate de finanţare, fiind în litigiu. Instituţia noastră nu poate sprijini financiar acest proiect, întrucât finanţarea alocată anual de minister încadrează doar monumentele de interes naţional”, a afirmat Valeria Lehene.
Potrivit sursei citate, la momentul depunerii spre aprobare acest proiect era incomplet, tocmai din prisma faptului că nu se putea obţine finanţare. Chiar şi aşa, proiectul a fost vizat de minister.
Singura resursă financiară rămâne, astfel, bugetul primăriei sau obţinerea unor fonduri europene. Acestea din urmă vor putea fi obţinute, însă, doar de anul viitor, existând probabilitatea respingerii dosarului de finanţare din aceleaşi cauze, anume litigiul între administraţia locală şi maghiari.

A fost odată Liceul „Wesselenyi”…

Actualul Colegiu Naţional „Silvania” Zalău este cel mai vechi liceu din judeţ, care a luat fiinţă în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a colegiului de către profesorul László László, construcţia clădirii a început din anul 1646, când în municipiu funcţiona deja un gimnaziu reformat, calvinist.
Profesorul relatează că fondatorul şi susţinătorul şcolii a fost comunitatea enoriaşilor reformaţi din Zalău, iar mai târziu, din deceniul al doilea al secolului al XIX-lea, a intrat sub jurisdicţia Consistoriului Suprem din subordinea Episcopiei Reformate a Transilvaniei, iar la întreţinerea colegiului au contribuit, în continuare, reformaţii din judeţ.
Colegiul a funcţionat, pentru mai bine de trei secole, ca un liceu confesional reformat – şcoală medie, până la naţionalizarea, etatizarea, sa din anul 1948. Atunci a devenit o şcoală medie de stat, cu limbă de predare maghiară, care în anul 1960 a fost unificată cu liceul cu limbă de predare română din Zalău. De atunci se predă în două secţii: în clase româneşti şi maghiare.
În decursul timpului, denumirea unităţii s-a schimbat de mai multe ori. La început se numea Gimnaziul Evanghelic-Reformat, apoi Colegiul Evanghelic-Reformat. În anul 1903, când a fost construit actualul sediu principal cu trei nivele, a primit numele de Colegiul Reformat „Wesselényi” – din recunoştinţă pentru faptul că, timp îndelungat, membrii familiei Wesselényi au fost principalii susţinători ai colegiului. Între 1953-1965, şcoala a purtat numele poetului Ady Endre, apoi s-a mai numit Liceu de Matematică-Fizică, Liceu Teoretic şi, din 2001, poartă denumirea de Colegiul Naţional „Silvania”.

… şi, tot atunci, investiţii majore

Potrivit profesorului László, Corpul A al unităţii a fost construit în anii 1902-1903. „Proiectantul clădirii a fost arhitectul Baumgarten Sándor (1864-1928). El a proiectat peste trei sute de clădiri şcolare şi alte clădiri, sedii de instituţii. Construcţia a fost executată de către Rimanóczy Kálmán şi Rendes Vilmos constructori întreprinzători din Oradea, la preţul de 151,434 coroane 88 filleri. Execuţia a durat doar 16 luni. În ce priveşte valoarea sumelor vehiculate, la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost introdus noul sistem monetar, valoarea coroanei a fost fixată la cea a aurului, un kilogram de aur fiind echivalent cu 3280 de coroane (în anul 1892). Deci suma de peste 150.000 de coroane era echivalentul a 46 de kilograme de aur, valoare semnificativă la vremea respectivă, dar şi în ziua de azi”, se arată în documentul online.
Cea mai veche parte a imobilului, Corpul B, a fost construit între anii 1858-1861 şi extins apoi în mai multe faze. „Servea ca internat, apoi a fost extins cu sala festivă şi în continuare partea de dincolo de tunelul două locuinţe de serviciu: aripa nordică unde acum funcţionează biblioteca şi mai multe laboratoare de informatică. Sala festivă asigura spaţiul pentru festivităţi de deschiderea şi de încheierea anului şcolar, precum şi pentru diferite manifestări culturale, religioase şi şi publice”, prezintă sursa menţionată.
Potrivit aceleaşi surse, această extindere s-a făcut în două faze. Clădirea fostului internat a fost extinsă şi modernizată tot prin 1902-1903 şi proiectul din anuarul colegiului din 1904 putem vedea, că era cu două nivele: parter şi etaj şi avea mai puţine încăperi. Lipsea de pe proiect şi holul din corpul B care s-a construit când a fost prelungită clădirea spre vest şi dusă până la sala de sport. În anii de dinaintea Primului Război Mondial a fost prelungită şi spre nord, unde s-a adăugat sala festivă şi corpul cu biblioteca actuală. După 1969 internatul a fost desfiinţat şi dormitoarele transformate în săli de clase, iar de la începutul anilor 90, în acest corp de clădire au fost înfiinţate în total 7 laboratoare de informatică.
Corpul C a fost construit în ultimii ani ai secolului al XIX-lea a foşt şcoală de stat, o şcoală generală, care a fost unificat cu liceul nostru în deceniul VII. al secolului trecut. Este a construcţie cu două nivele în formă de „L” şi are în subsol un beci. Clădirea a fost renovată în întregime în 2004-2005, iar pivniţa modernizată a fost transformată în club pentru elevi. Elemente de arhitectură generală, stilul construcţiilor şi decoraţiilor interioare şi exterioare.

O arhitectură impunătoare, dar acum…

Construite practic în decurs de o jumătate de secol, cele trei clădiri istorice care sunt şi monumente de arhitectură nu prezintă un stil unitar, scrie în istoria colegiului. „Corpul B şi corpul C se încadrează undeva între stilul clasicist sau mai degrabă neoclasic. Această arhitectura este solemnă, dar în acelaşi timp mult mai simplă şi mai funcţională, raţională, decât barocul. Astfel, toate elementele corpului clădirilor care ies oarecum în relief dispar, iar faţadele devin impresionante prin unitatea lor şi prin faptul că toate elementele ce le compun vor fi absolut în linie”, prezintă profesorul László.
Potrivit acestuia, Corpurile B şi C au fost renovate de mai multe ori, dar ca structură şi în unele elemente ale decoraţiunilor exterioare mai ales se recunosc unele semnalmentele clasicismului/neoclasicismului. Multe din elementele mai sus menţionate încă se regăsec în structura, decoraţiile interioare şi exterioare, precum şi în ce priveşte materialul de construcţie. S-a folosit în primul rând cărămidă şi lemn, dar în structurile de rezistenţă au fost utilizate şi grinzi de oţel să dea rezistenţă constucţiilor şcolare la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În ceea ce priveşte corpul A, clădirea dinspre stradă cu trei nivele de suparafaţă şi un nivel subteran, acesta a fost construit în stilul secesionist, la modă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Decoraţiunile exterioare în stil secesionist au fost concepute de către un alt arhitect Lechner Ödön (1845-1914).

Renovările recente, insuficiente

Relatările postate pe pagina de internet a colegiului, privind istoria clădirii, ar trebui să tragă un semnal de alarmă autorităţilor nu doar locale, ci şi judeţene. Acelaşi renumit profesor relatează că sediul colegiului construit la începutul secolului XX era o mândrie pentru cei din Zalău şi din Sălaj, cu faţadă splendidă, având aplicaţii cu motive florale, floarea soarelui, şi vegatale, simboluri creştine şi protestante precum cocoşul, pasărea Sfântului Petru. „Aceste ormamentele exterioare, bazoreliefuri colorate, ale clădirii principale, vizibile dinspre stradă (corpul A) au fost distruse în vara anilor 1966 sau 1967, când aceste decoraţii exterioare au fost date jos pe motiv de „zugrăveală”. Acele reliefuri, care au suportat două războaie mondiale, nu au putut rezista gustului uniformizant, omogenizator al dictaturii comuniste. Tot atunci au fost distruse şi şabloanele (formele) în care respectivele decoraţiuni au fost turnate. Unele rămăşiţe din aceste decoraţii au fost salvate de un angajat al Muzeului şi au fost restaurate după 1990. Este vorbă de floarea soarelui din ceramică şi pictată în culoarea galbenă, cu diametrul de 60 de centimetri, iar cocoşul tot pictat şi din acelaşi material avea dimensiunea de 60×90 de centimetri”, îşi spune oful profesorul.
Din cele relatate de acesta, recent, în anii 2004 – 2005, a fost renovat corpul C, iar în 2008 au fost schimbate geamurile şi la corpul B. Tot atunci a fost renovat şi sala de sport, care a fost construită în 1941-1942 şi modernizată de atunci de câteva ori.