Daniel Săuca
„La câteva ore de la discuțiile de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, liderii PSD, PNL și USR au ieșit luni seara la televiziuni, la aceeași oră, să se acuze public și să sublinieze că nu există o cale pentru ieșirea din criza politică. Sorin Grindeanu a acuzat USR și PNL că refuză orice variantă pusă pe masă, în timp ce Dominic Fritz a declarat că sunt «zero șanse» să avem un guvern până la finalul acestei luni și a insistat pe varianta alegerilor anticipate, dacă PSD nu votează un guvern PNL-USR-UDMR condus de Siegfried Mureșan. La rândul său, Ilie Bolojan a spus că «alegerile anticipate pot fi luate serios în calcul». Acesta a adăugat că anticipatele ar putea fi organizate «în toamna acestui an sau în primăvara aului viitor»” (antena3.ro). Ține de domeniul evidenței: noul Guvern nu are cum să fie votat, atâta timp cât „partenerii” nu se înțeleg. Ține, iar, de domeniul evidenței: alegerile anticipate ar putea fi o soluție de ieșire din „criză”. Asta dacă un asemenea scenariu ar trece de Parlament, și cu binecuvântarea Președintelui și, probabil, a Curții Constituționale. Tare mi-e că nu e așa de simplu. Cum s-a scris deja, asistăm la mai multe „crize”, suprapuse, una dintre ele fiind cea a partidelor. Dincolo de declarații politice (le mai citește/ascultă cineva?) & manipulări de tot felul, mă întreb și dacă mai există minți luminate în partidele parlamentare și la Cotroceni. Și pentru că, după mine, ține iar de domeniul evidenței nevoia unei „resetări” a scenei politice și a modului de guvernare. Să așteptăm, așadar, poate, poate se va întâmpla ceva pozitiv, că așa e la noi, în ceasul al 12-lea ori în prelungiri… Și cu „lumină” de la diverse cancelarii. A, să nu uit: oare cum se va manifesta furia populară?
[…] Tare mi-e că nu e așa de simplu apare prima dată în Magazin […]