De la Zalău, la Chișinău. Expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca Regatului Dac”, inițiată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și specialiști ai Universității de Vest din Timișoara își continuă parcursul și ajunge pe meleaguri internaționale, tocmai peste Prut.
Aceasta poate fi vizitată de moldoveni și de turiști ajunși în Republica Moldova, la Universitatea de Stat din Moldova, în Chișinău.
Găzduită de Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, expoziția propune o incursiune în universul cotidian al Regatului Dac, aducând în prim-plan, prin 11 postere tematice, procesele de realizare a uneltelor agricole, dar și etapele de cultivare, recoltare și depozitare a cerealelor, precum și prepararea pâinii, reconstituite pe baza descoperirilor arheologice și a analogiilor etnografice.
„Ne bucurăm că proiectul care a pornit de la Zalău, realizat împreună cu partenerii noștri de la Deva și cu specialiști ai Universitatea de Vest din Timișoara, ajunge acum în fața publicului din Chișinău, consolidând colaborările științifice dintre România și Republica Moldova” – dr. Horea Pop, cercetător științific.
Cei interesați să descopere întreaga poveste o pot face până în data de 20 martie.
„Vă invităm să descoperiți povestea pâinii din epoca dacică – un gest cotidian transformat în patrimoniu cultural”, transmit reprezentanții muzeului zălăuan.