Reprezentanți ai Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău au dat startul cercetărilor arheologice, în cadrul unui proiect de restaurare a Bisericii Reformate din orașul Cehu Silvaniei. Specialiștii de pe șantier își desfășoară activitatea într-un loc cu o încărcătură istorică bogată, iar fiecare nouă descoperire rezultată în urma acestui amplu proces poate aduce o serie de clarificări importante și poate da naștere unor noi întrebări cu privire la trecutul acestui monument.
Biserica a fost construită inițial ca lăcaș de cult catolic medieval, la începutul secolului al XV-lea, iar din edificiul gotic se mai păstrează astăzi intrarea de sub turn, sanctuarul și blazoanele familiilor Drágffy și Jakcs. Trecută la religia reformată în anul 1530, biserica a cunoscut numeroase transformări de-a lungul timpului, precum ridicarea turnului baroc cu fleșă metalică, vizibil și astăzi, sau realizarea unor extensii în anii 1845 și 1905.
[…] de cult catolic medieval, la începutul secolului al XV-lea, iar din… Articolul Cercetări arheologice la Biserica Reformată din Cehu Silvaniei apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]