Directorul Palatului Copiilor din Zalău, profesorul Dan Sava, premiat la Gala Educației „Simfonia Creației”

Palatul Parlamentului a găzduit zilele trecute un eveniment de prestigiu: Gala Educației – „Simfonia Creației”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Palatul Copiilor Baia Mare. Gala a cuprins o expoziție, ateliere de lucru și un spectacol aniversar. Palatul Copiilor Zalău a fost reprezentat prin cercurile de muzică ușoară – profesor coordonator Mădălina Sava, chimie experimentală – profesor coordonator Illyes Andrea și cercul de metaloplastie – profesor coordonator Florin Lazăr.

De asemenea, în cadrul expoziției de pictură, Palatul Copiilor Zalău a avut expuse lucrări realizate de elevii cercurilor de profil, programe susținute de profesorii Ioan Baltă, Mircea Andrievici și Ecaterina Ionutaș. Această gală a celebrat creativitatea, talentul și implicarea dascălilor și elevilor din palatele și cluburile copiilor din întreaga țară, evidențiind rolul esențial al educației nonformale în dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor.

„Participarea la un astfel de eveniment reprezintă o recunoaștere a muncii susținute depuse de cadrele didactice și de elevii noștri și, totodată, o oportunitate de a împărtăși bune practici și de a consolida parteneriate educaționale valoroase. Felicit organizatorii pentru profesionalism și pentru modul inspirațional în care au pus în lumină excelența și creativitatea din educația nonformală”, a declarat directorul Palatului Copiilor din Zalău, profesorul Dan Sava.  În cadrul evenimentului, Dan Sava a avut și o serie de discuții cu ministrul Educației și Cercetării, profesorul Daniel David, despre proiectele instituției sălăjene. Felicitări tuturor celor care alcătuiesc echipa Palatului Copiilor din Zalău.

Leave a Comment