Zilele trecute, presa centrală cita Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care anunța că termenul pentru darea în trafic a șoselei de centură a municipiului Zalău este 3 decembrie 2025. Al câtelea termen este acesta? Sincer, eu am pierdut șirul amânărilor, nu le mai țin minte. Au fost multe, mult prea multe, iar tot mai multor zălăuani nici nu le mai pasă. Proiectul pentru acest tronson de centură a fost contractat în vara anului 2020, lucrările fiind efectuate de o asociere de firme din China și România. Într-adevăr, traseul a fost unul dificil, iar problemele au fost multe. Ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat în toamna anului 2020. Ei bine, lucrările trebuiau încheiate în luna martie 2023. Lungimea acestui tronson este de aproximativ cinci kilometri și jumătate. Doar că termenul de finalizare a investiției a fost amânat mereu. Aproape de fiecare dată se vorbește doar despre tronsonul doi, cel aflat în lucru, dar aproape nimeni nu mai spune când au început lucrările la primul tronson, cel finalizat cu ani în urmă și care, pe alocuri, a început să se degradeze. Bun, vedem ce se întâmplă, dacă șoseaua se deschide miercuri, 3 decembrie, sau mai așteptăm.
Imagine cu rol ilustrativ
Șoseaua-Trahanache: „Aveți puțintică răbdare!”
Mai așteptăm!!!! Iar după ce se va deschide va fi ca și podul de la Brăila! Votați PSD, PDL USR ! în viitor ! Să nu uitați!!!
olguta tacalin o facea din sticle cu apa
Ar trebui ca și noi , ca cetățeni, să putem sancționa autoritățile dacă nu se țin de promisiune. Și sancțiunea să fie cu reținerea din salariu nu cu altă opțiune la vot. Ca vin alții tot mincinoși care își fac treaba de mântuială