Sălăjenii, tot mai des prinși la volan fără permis, chiar și în județe vecine

Sălăjenii par să fie tot mai des surprinși la volan fără permis, iar astfel de situații sunt frecvente pe șoselele din județ. Cu toate acestea, incidente asemănătoare au loc și în județele învecinate. Un astfel de caz a fost raportat la sfârșitul săptămânii trecute în județul Satu Mare.

Sâmbătă după-amiază, în 22 noiembrie, polițiștii din Valea Vinului, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit un autoturism care circula pe drumul județean din localitate.

La volan se afla un sălăjean de 51 de ani, iar în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

Leave a Comment