Episcopul Sălajului, în mijlocul credincioșilor din Bănișor

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit sâmbătă, 22 noiembrie, în Parohia Bănișor – Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul hirotoniei întru preot a părintelui Ionuț Șandor, noul paroh al comunității. Începând cu ora 10, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat sensurile chemării și misiunii preoțești, subliniind responsabilitatea duhovnicească pe care noul paroh o asumă, dar și locul preotului în viața comunității.

În cuvântarea sa, Preasfinția Sa a evidențiat cele două momente fundamentale ale slujirii – chemarea și trimiterea – precum și lucrarea preotului în mijlocul comunității, săvârșită prin harul primit de la Dumnezeu. La momentul liturgic rânduit, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț Șandor, acesta urmând să slujească comunitatea euharistică din Parohia Bănișor, potrivit Episcopiei Sălajului.

Leave a Comment