În urma unui incendiu, un sătean din Sânmihai a rămas fără tractor și lemne

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului, Staţiei Hida și Detașamentului Zalău au fost solicitați sâmbătă seara să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Sânmihaiu Almaşului. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, în interiorul căreia se afla un tractor și era depozitată o cantitate de lemne de foc.

Trei persoane au fost asistate medical de către echipajul ambulanței, în urma atacurilor de panică, fără a necesita transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică- conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător ori cu izolaţia deteriorată.

 În urma incendiului, lemnele și tractorul au ars în totalitate, fiind afectată și o porțiune dintr-o copertină alăturată.

M. S.

Leave a Comment