Proiectul educațional „Vineri la Muzeu!”, dedicat elevilor ciclului primar din Zalău continuă și în acest an la Muzeul Județean de Istorie și Artă. Derulat anual, în parcursul întregului an școlar, programul își propune să îi apropie pe cei mici de patrimoniul cultural și de universul fascinant al muzeului, prin activități tematice interactive, creative și educative. În fiecare zi de vineri, clasele participante sunt invitate să descopere, prin joc și experiment, lumea istoriei, a artei și a științei. Fiecare lună aduce o temă nouă, adaptată vârstei copiilor și menită să stimuleze curiozitatea, spiritul de observație și respectul pentru valorile culturale și tradiționale.
O serie de activități programate
Oferta educațională pentru anul școlar 2025–2026 este una variată, ce cuprinde istorie, artă, creație și multe altele:
- Octombrie – „Descifrăm coduri secrete”: copiii vor afla cum comunica Cezar prin mesaje ascunse și vor realiza un cifru din carton, experimentând transmiterea codificată a informației.
- Noiembrie – „Portretul hazliu”: inspirându-se din tehnica portretului folosită de Ioan Sima, elevii își vor crea propriile caricaturi.
- Decembrie – „Miros de sărbători”: atelier dedicat tradițiilor de Crăciun, combinând redactarea de felicitări cu decorarea acestora și parfumarea cu scorțișoară.
- Ianuarie – „Oamenii și vasele lor”: copiii vor descoperi universul ceramicii preistorice și vor reproduce ornamente inspirate din modelele expuse.
- Februarie – „Vestitorii primăverii”: realizarea de brățări împletite din fire roșii și albe, simboluri ale tradiției românești.
- Martie – „Firul de aur”: atelier de confecționat bijuterii din sârmă și folie aurie, inspirat de podoabele din aur din trecut.
- Aprilie – „Reparăm prin linii și puncte”: participanții vor învăța principiile restaurării picturilor, aplicând tehnicile tratteggio și ritocco pe reproduceri din Colecția Ioan Sima.
- Mai – „Entomolog pentru o zi”: elevii vor învăța despre munca unui entomolog, realizând capcane pentru insecte și descoperind colecția de entomologie a muzeului.
- Iunie – „Artă și meșteșug”: activitate de confecționare și decorare a unui blidar tradițional, inspirată din meșteșugurile străbunilor.
Potrivit reprezentanților muzeului, contextul economic actual ar putea genera modificări privind organizarea anumitor activități: „Având în vedere contextul actual și restrângerile bugetare generate de măsurile de austeritate impuse la nivel național, programul „Vineri la Muzeu!” ar putea suferi ajustări în desfășurarea anumitor activități sau în calendarul propus. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău își menține, însă, angajamentul de a oferi elevilor experiențe educaționale relevante și de calitate, adaptate resurselor disponibile”, potrivit comunicatului de presă.
Pentru detalii suplimentare și programări, cadrele didactice sunt rugate să ia legătura cu responsabilul programului, Mădălina Colcer, educator muzeal, la unul dintre următoarele contacte: muzeulzalau@gmail.com, telefonic la 0260 612223 sau la sediul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău – Str. Unirii nr. 9, Zalău.