Țara noastră îşi schimbă treptat profilul migraţional: pentru al treilea an consecutiv, numărul celor care se stabilesc în ţară este mai mare decât al celor care pleacă, potrivit unui Infografic Monitorul Social. În perioada 2022-2024, România a înregistrat aproape 200.000 de locuitori în plus datorită imigraţiei, arată Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert, pe baza datelor oficiale.
Cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică confirmă faptul că România nu mai este dominant o ţară sursă de emigraţie, ci preponderent de imigraţie: în 2024, pentru al treilea an succesiv, în România s-au stabilit, pentru o perioadă mai lungă de 12 luni, mai multe persoane decât cele care au emigrat. Soldul migrator a fost de 97114 persoane în 2022, +66065 persoane în 2023, +36200 persoane în 2024.
Conform sursei, trebuie precizat că, atunci când vorbim despre imigranţi, nu ne referim exclusiv la cetăţeni străini. Astfel, în anul 2023, cele mai recente date publicate de Eurostat arătau că aproximativ două treimi (217,5 mii) din cei 324 mii de imigranţi de lungă durată înregistraţi erau cetăţeni români reveniţi în ţară. Dintre cei 106,5 mii de imigranţi cu cetăţenie străină, cei mai numeroşi erau din Nepal (18.042 ), Sri Lanka (14.316), Turcia (9.366 ), India (7.830 ), R. Moldova (5.742 ), Bangladesh (4.982 ).
În mod similar, datele despre emigranţii din România nu cuprind doar cetăţeni români. Astfel, în anul 2023 sunt înregistraţi 239 mii de emigranţi din România. Dintre aceştia, numai 150 mii (63%) aveau cetăţenie română. Contingente importante de emigranţi din România aveau cetăţenie nepaleză (11,417), turcă (10.698), srilankeză (8,123), moldovenească (7.738), indiană (5,474).
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro