Ultimele luni au reprezentat un prilej ofertant pentru opoziție spre a-și crea un discurs vehement împotriva măsurilor adoptate de Guvern. Multe voci, fie ele politice, și chiar sindicale, pun accent pe noile taxe printr-o asociere nejustificată cu sprijinul financiar acordat Ucrainei. Mesajele de așa manieră prind ușor, în special în rândul celor care au votat alte culori politice decât cele aflate la conducere. „România dă 3% din PIB Ucrainei” – această frază e tot mai des întâlnită în stradă și în rândul mai marilor statului. În ciuda acestui fapt, cifrele contrazic întrutotul aceste afirmații.
Datele Consiliului Fiscal arată că ajutorul total pe care România îl oferă ucrainenilor ajunge la 6,5 miliarde de lei. Mai exact, suma ajunge undeva la 0,2% din PIB anual, relativ infimă. Dacă ne raportăm la pachetele de măsuri economice pentru următorii ani, acestea ajung anual la circa 100 de miliarde. Astfel de falsuri nasc controverse și hrănesc ideea că România ar fi o țară tot mai săracă, în ciuda faptului că bani pentru statul vecin există.
În altă ordine de idei, sprijinul pe care statul român îl oferă țării vecine, aflate sub invazie, nu dăunează bugetului, iar situația este una delicată întrucât Ucraina ne separă de granițele rusești. Banii, acordați de către fiecare stat european, pot fi văzuți ca o investiție în securitatea României. Așa e românul, îi place să primească, dar îi e mai greu când trebuie să dăruiască.