Sindicaliștii sălăjeni din Educație au anunțat că vor boicota începutul noului an școlar. Nemulțumirile față de măsurile adoptate în sistemul de învățământ i-au determinat să nu participe la ceremoniile și activitățile programate în prima zi de școală, după cum a declarat Vasile Sîrb, președintele Ligii Sindicatelor Libere din Învățământ Sălaj. Anunțul a fost făcut cu doar câteva zile până la data la care elevii se vor reîntoarce în sălile de clasă, potrivit calendarului oficial.
„Boicotăm începutul de an școlar”, a precizat Sîrb, în urma protestului organizat miercuri la Zalău în fața Prefecturii Sălaj.
Doleanțele cadrelor didactice
Cadrele didactice se opun creșterii normei de predare, comasării școlilor, considerată aberantă în multe situații, dar și majorării efectivelor de elevi dintr-o clasă. De asemenea, sindicaliștii îi cer demisia ministrului Educației, Daniel David, acuzând lipsa unui dialog real cu profesorii ce resping noile măsuri. Mai mult, în timpul manifestației, protestatarii sălăjeni au scandat în cor: „Jos ministrul mincinos”.
Reamintim că sindicaliștii au anunțat o posibilă boicotare a anului școlar încă de luna trecută, după cum menționa Sîrb în cadrul unei conferințe de presă. Deși școala începe luni, 8 septembrie, profesorii amenință cu un miting de amploare. Peste 20 de mii de cadre didactice ar urma să iasă în stradă.
Cu toate acestea, orele ar urma să se desfășoare conform calendarului, după cum a declarat o profesoară prezentă la manifestație.
PSDAUR îi mînă de la spate!
Fix-pix !
Aceiasi sefi la sindicat de cand e lumea! Nistor&compania, ei ar trebui sa-si dea demisia. Noi, la Salaj de-abia am scapat de Lehene. Si-a facut ceva bani si asta, poate face naveta in State.
Banii sa între pe card, în rest numai vacante.
Oricum prea multă școală nu se mai face