Viața copiilor din satul românesc al secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea a fost destul de grea. Condițiile igienice precare, utilizarea lor la muncă alături de ceilalți membri ai familiei sunt realități incontestabile. Cei mai mulți dintre copiii satelor din acea perioadă erau nevoiți să muncească de la o vârstă foarte fragedă, unii erau trimiși sluji departe de casă de pe la opt, nouă ani pentru a îngriji animale pentru o farfurie de mâncare și un rând de haine, iar cei mai mulți își ajutau părinții la treburile gopodăriei:

 „Io n-am fost la școală, tata o rămas cu șepte prunci după ce o murit mama. Io am fost slujnică la vaci, nu știu cum mi-am dus straița că am fost numa de șepte ani. Frate-meu mai mare, ave nouă ani, o fost slugă la oi, în alt sat, vinem numa tomna târzâu acasă, când dăde neaua, vai de noi” – Palcea Veronica,  Fizeș.

„Pă mine m-o dat si slujnică, prima dată m-o dat în Cristolțel, avem vreo opt ani la o familie mai avută i-am cotat de bivoli. Atâta m-am cântat (am plâns). Apoi pă la unșpe ani am fost slujnică la o familie mai înstărită, am cotat de on prunc (eram mai mare) îmi trăbuie zadie, îmi trăbuie rochie, păpuci), n-am avut ce face. Mă sculam demineața la 5 să cot de el. Am cotat de pruncu ala până o fost mărișor” –  Zdroba Elisabeta, Surduc.

„Mi-o fost tare greu când am fost mnică. Tata o murit tânăr, eram noi mnici, maica o rămas văduvă cu patru prunci, că doi o murit mnicuți. Avem iosag, merem cu vacile de mnici, după ce o murit tata merem la plug când era vremea plugului înaintea vacilor cu on frate cu on an mai mare. Merem cu vacile în tătă zî și n-avem cu ce să mă încălț, merem desculță și când să pișe vaca îmi băgam piciorile să mă încălzăsc că era călduț pișetu vacii, că merem departe cu ele lângă o pădure. La amniază merem în jos cu ele la o vale și le adăpam. Când vinem cu ele îmi era urât că să înnopta, eram mnică, ce avem, vreo opt ani. Greu mi-o fost” – Szilaghi Maria, Cosniciu de Sus.

„Am rămas orfană de tata la patru ani, o murit în război. La mama i-o fost greu, nu s-o mai măritat în veci. Aveam pământ. Eu rămâneam acasă și aveam grijă de bunicul, iar mama mere cu fratele, avea șepte ani, mere cu el la plug. Trebuia să ogoreze vara, apoi să are, să semene. Erau cotele mari. Știu că o vinit colectorii și ceapa din pod ni o dus, tot duceau, nu rămâneam cu nimic. Mama când o mărs la treierat, o venit cu o jumătate de sac de goz, plângea, i-o luat tot grăul. I-o zis la bunicu: ce-om face că, cu atâta goz am vinit acasă, ce-om semăna și de unde om da cotă? Bunicu o zis: lasă, fătu mneu ca da-ua Dumnezău și ne-om descurca oarecum. Aveam vaci cu lapte, ăla era baza” –  Cosma Ileana, Bozieș.

„Noi am fost șepte frați, mama ne-o țânut din moșină (cosea la mașina de cusut), tătuca o murit în 1949. Așe ne-o crescut, o murit tătucu și o rămas cu șepte prunci, o țânut și bivoli să avem lapte. Ne pune pă tăți la lucru: unu mere cu bivolii, unu o mărs cu porcii, altu o mărs cu mieii. Io merem cu bivolii, departe era vreo 4 km de mărs pă jos până acolo, avem o rochie de pânză lungă și desculță, demineața la 5. Fratile cel mai mic era ori cu oile ori cu mieii. Frații cei mari mereu la cosă. Mămuca noptea făce mâncare că zâua cose, o zâs că cu on picior mă legăna în covată și cu unu cose la mașină. Vara noi pruncii nu dormem în casă, dormem în podu poieții, și feciorii și fetile, așe în rând până iarna și iarna durmem în casă, avem tri paturi și on cuptor. Pruncii mai mici durmeu pă cuptor deasupra că era cald. Atunci nu era numa mazăre și pere (fasole și cartofi) și demineața era mămăligă cu brânză și cu lapte. Merem la fân, la sapă merem di la șepte ani. Hârboi cu lapte prins le ducem la ujină pă câmp la care era la sapă. Dumineca demineața ne mai făce topală pă pui, mama săraca nu mânca numa labile di la pui. Ne mai făce mălai dulce iară la Crăciun și la Paști ne mai făce cozonac cu silvoiță. O fost când am umblat desculță pân omăt, era on jer că mă frije la picioare” –  Zdroba Elisabeta „Verjica” Surduc.

„Noi am fost șepte frați, da unu o murit, am rămas patru fete și doi băieți. Eu am căutat de 100 de oi, mergeam înaintea lor și veneau în urma mea unde mergeam. Aveam șase ani când tata mi-o pus o botă în mână, o nuiauă și mi-o zâs: tu cauți de oi. Florea o căutat de vaci și Găvrila, Nica și Florica mereu la sapă, la cosă, la plug. Demineața la ora 4 ne treze, așe sărem din pat, în viața me n-am zâs nu. Altă dată mereu cu mâncare la oameni pă câmp, ne pune mama hierbeica cu mâncare în mână și merem departe, unde avem pământ și oamini la lucru. Sâmbăta purtam lemne în casă, măturam în ocol, lipem pă jos, rânem în poiată, fiecare ave misiunea lui, tăți lucram, nime nu stăte atunci. Atunci era sorgoș de haine, io am avut o păreche de păpuci de purtat cu care merem la școală și o păreche de cizme de sărbătore, Aici pă lângă noi trece Barcău da io nu mă înduram să mă dau pă gheață cu cizmile, desculță, cu piciorile gole  mă dădem pă gheață.

De jucat ne jucam numa dumineca după mniază după ce ieșem di la biserică. După ce muljem oile, muljem câte 50-60 de oi, apoi două ceasuri eram liberă. Ne jucam cu minge din păr de vacă, laptă. Era cineva în sat care știe să le facă. În grădină ne jucam, pă loc larg, aruncam di la unu la altu, cu mâna. Ne mai jucam de-a orbuțu. Ne punem în cerc și unu era legat la ochi în mijloc – ala era orbuț și trăbuia să recunoască persoana, îl pipăia pe cap, pă haine. Iarna când eram în casă și sfărma tata mălai în ciubăr, din cioci noi coptiii ne făcem fântână, ne mai jucam. Atunci rar care ave numa on copil, doi, atunci tătă lumea ave mulți prunci, era plin satu” – Gui Ileana, Valcău de Jos.

„Noi am fost șepte frați: cinci fete și doi feciori. Pă cuptoru de copt durmem tri, avem o ladă de zestre lângă, punem pă ie on suman, să nu hie tare. Înt-on pat durme tata c-on prunc, în celălalt durme maica cu doi. Vara mai durmem și pă tărnaț cu soră-me mai mare, iar frații mai mari durmeu în poiată cu vacile. Pă tăți ne puneu la lucru, care după puteri: pă mine și pă  soru-me mai mare ne trimite la sapă, pă on frate îl trimite cu mneii, pă o soră mai mnică cu gâștile, pă on frate mai mare la cosă. Fetile trăbuieu să știe să torcă di la șasă, șepte ani, ne duceu la cules de cânepă, la melițat după ace, tăt ce era de lucru în gospodărie„ – Giurcuț Ana, Ip.

„Am fost mulți frați. Io merem cu vacile, ave mama 14 bivoli prin ogrăzi după ce să secera, avem nouă ani. Mă treze la demineață bună, la 5, hai Florica că vacile-s flămâne, mere și le dăde drumu. Avem o cămașă de pânză lungă și desculță. Dimineața miriștea era udă de la rouă și îmi era frig la picioare. Ca să nu-mi fie frig mă punem ciuci și-mi trăgeam cămașa să – mi învelesc picioarile. Cei care erau mai mari ca mine mereu la sapă și primeau porția după vârstă, în câți ani avea fiecare Sora mai mare ave 15 ani și cel mai mic 11, ea conducea.  Cu coada di la sapă măsura pântu ea 15 cozi de sapă, pentru fratele care era mai mic cu doi ani, măsura 13 cozi, până la cel mai mic. Băieții când erau mai mici mai mereu cu gâștile, să ne facă dune la fete. În casă, eu dormeam într-un pat după ușă, cu sora Cornelia Dintre frați mai durmeau pe cuptor, aveam un cuptor mare, durmeau trei frați, în patu mare durmea mama și tata” – Botofan Florica, Stârciu.

 

Munca și joaca

Pe lângă toate grijle, muncile și responsabilitățile cu care erau însărcinați copiii din satul de altădată, au avut și timpul lor pentru joacă, chiar dacă joaca se desfășura de cele mai multe ori în paralel sau în combinație cu munca.

„Copii mereau cu vacile, cu oile, asta era sarcina lor și acolo, cât pășteu ele, ne jucam oină sau de-a bănuțu (șotron) sau de-a pietruțăle, adunam câte 5,6 bucăți de pietricele și le aruncam în sus și le prindei numa cu o mână, te jucai așe cu ele. Din răchită verde ne făcem drâmbie, o decojem, o tăiem așe scurtă și o crestam la on capăt și suflam în ie, scote sunete, drâmbăie. Din coceni de mălai, din cioci, ne făcem fântână, ne făcem casă, tăt felu. Când merem cu vitile ne jucam de-a ciurcu. Ciurcu era din lemn, făcut frumos ca dintr-o codă de mătură de 50-60 de cm şi o bârnă de lemn o cioplem să hie dreaptă. Punem pă o glie mai sus şi aicea vine unu, băte ciurcu cu bota di la vaci. Care o vede, o zvârle de departe, şi acolo eram în câmp. Câţi prunci eram, atâta aduce ciurcu şi-l pune aici până-l prinde unu-n mână dintre aceia. Aceia stăteu acolo. Ala care l-o prins, vine iestalalt şi băte ciurcu” – Zah Victoria, Marca.

„Ne făcem ceatără din tulheni, laptă (minge) din cârpe și păpuși din pănuși de mălai. Când eram mnici ne jucam cu păpușile. Da din ce ne făcem păpuși: avem on surcel, o botuță mnică. Nănașa cose, era croitoreasă și fata iei știe și ie. În tătă dumineca vine la noi și ne tăt aduce rondiuri (resturi de material) și din alea ne făcem păpuși pă surcele, înt-o cadă mare în sin, acolo ne făcem păpușile. Când să coce mălaiu, luam mustățile, tica ceie și o împletem și le făcem cozi” –  Giurcuț Ana, Ip.

„Noi am fost prunci mulți și tata o tăiet niște rote și ne-o făcut on căruț, cu ala ne jucam. Laptă ne făcem din păr cum țesălam vitile, îl strânjem și-l moiem în apă și-l țăsem apoi cu hir pă care-l țâpa mama di la război, di la ițe” – Tulbure Ioan, Horoatu Crasnei.

„La tătă casa erau mulți copii, erau de tăt leatu, în fundu grădinii la noi ne suiem pă podurile Catiții, luam și mieii cu noi, că altfel nu ne lăsa și ne jucam de-a mnireasa, ne făcem păpuși din coceni și cârpe, îmbrăcam cocenii și ne jucam. Sara ne jucam de-a opaciu (tupitoarea), la noi pă uliță eram vreo trizăci de prunci. Iarna ne dădem cu sania, era sanie cu rogli (cu talpă de fier)” – Ilieș Elisabeta, Surduc.

„Eram cinci fete și on frate. Ne scula măicuța demineață bună, ie mere la secere. Cea mai mare dintre noi mere cu mama la secere, pune legăturile, mama făce mănuchii, sora pune legătorile și nenea lega, tata cose. Noi celelalte acasă fiecare avem sarcini: mătura în casă, una mere cu gâștile, alta aduce buruiene la vițăi, la porci, alta plive în grădină. Când avem mălai în ogradă merem și rupem mălaiu ala cu tică și ne făcem păpuși, tica era păru și ne băte măicuța că strâcam mălaiu. Ne îmbrăcam mireasă și din chischineu ne făcem balț, îl legam așe la on capăt și să hie așe lung și era o buruiană care să prinde de haină, verdeață, o punem păstă batic, aceie era cununa., ne jucam de-a nunta. Ne făce tata hintă cu lanț și o scândură, acolo la șură.

Când merem cu bivolii, la amiază mereu cu ele la adăpat, erau două fântâni acolo  și erau doi peri mari și apoi stăteu la umbră, bivolii înt-o parte și vacile în alta, era pipirig mult acolo. Din pipirig ne făcem clop, împletem așe fain din pipirig și tăt adăugam în sus și la vârf îl legai și era așe ascuțât ca un clop. Când vinem în sat, vinem cu straița și cu clopu. Cine era mai priceput ne făce curele, brățări din pipirig, lucra fain, noi ne uitam” – Sabău Emilia, Valcău de Jos.

 Copiii satului trăiau din plin bucuria fiecărui anotimp, iar jocurile se construiau și se desfășurau în funcție de aceste anotimpuri

Iarna se bucurau la săniuș, dându-se pe ghețuș pe văile înghețate, gustând din sloiurile streşinii sau dimpotrivă, ascunzându-se de gerul năpraznic la gura sobei, construind colibe din coceni și ascultând poveşti la căldura focului. Primăvara colindau văile căutând ouă de pasăre, culegând macriș sau jucând mingea în ogrăzi. Vara colindau pădurile după pomnițe, culegând bureți usturoi își făceau moriști din bondari, se ascundeau prin căpițele de fân, iar scăldatul prin toate băltoacele și văile erau preocupările zilnice. Toamna chiar și munca, la care erau puși, devenea prilej de joacă. La desfăcatul porumbului se căutau știuleții care aveau câteva boabe colorate și se rostea arătând spre ceilalți: ”ciurtu-te”. Nu se știe exact ce însemna acest cuvânt, dar era o adevărată tragedie să se încheie desfăcatul și să rămâi ciurtat. În casă sau afară, copilul trăia din plin copilăria simțindu-se parte dintr-un univers în care dimensiunea fundamentală era fericirea.

„Când eram prunci, ne jucam pân grădină, ne ducem iarna cu sania, ne lăsa mătușa porta deschisă că ei stăteau păstă drum de noi, mai în pantă și vinem din capătu grădinii până jos la poartă cu sania. Vara merem cu vacile. Culejem bureți din pădure și făcem on cuptoraș din pământ și ducem de acasă o plită, făcem foc și ne frijem bureți acolo. O ascundem, că dacă vineu alți prunci o furau. Umblam mulți cu vacile. Primăvara ne jucam cu lapta, ne-o făcut bunicu din păr de vacă. Mai bine o fost atunci și de n-am avut mnică” – Cosma Ileana, Bozieș.

„Când eram prunci ne făcem ceatără din huluji. Tăiam hulujii să hie cu creastă, cu șanț. Pă la șanț băgam cu cuțâtu în capete și tăiam așe fășii și punem câte on măcău și înt-on capăt și-n celălalt. Astea să făceu iarna-n casă. Astea ne erau jucărelile. Din coceni ne făcem casă, casă din cioci. Din cioci mai făcem jucăreie la mâț, agățată de fiteu, on cocean legat cu o sforă. Ne făcem laptă din obdiele și ne jucam pă râturi.  Bunica o ciuruie cu hir de lână tors, o întăre, o cose rotă cu lână, cu ac mare de cusut, cose tăt după ac, că să love cu bota și să nu să împrăștie. Când băteu cu bota și te nimere cu lapta, vineței acolo” – But Viorica, Peceiu.

„Când merem cu vacile, din tulpinile di la lăptucă (păpădii) noi fetile ne făcem lanț și-l punem la gât, din flori de păpădii ne făcem coronițe. Băieții ciopleau bote de alun.  Cu vacile mâncam tomna coțobrele, după ce bruma erau bune că așe erau de acre și-ți făce gura pungă, măceșe, pita caprii, macriș, macrișu calului. Primăvara culejem bureții de prun, apoi bureții de spin. Din pădure ne aducem bureți usturoi,îi opăre maica, îi scurjem de apă și apoi îi punem pă fiteu și punem în iei on pic de brânză usturoie, așe buni erau. Pântu ceai culejem sunătore, romoniță, mentă sălbatică, coda șoricelului” – Sabău Emilia, Valcău de Jos.

 Dulcele copilăriei

          Pentru copiii satului sălăjean de altădată, dulciurile însemnau fructele coapte, proaspete și zemoase culese din copaci sau de pe câmp, silvoița (dulceața de prune fără zahăr), chisălița sau zama de poame (fructele uscate fierte) și câteva produse din aluat ca: colacul (cozonacul cu nucă sau silvoiță) făcut la sărbătorile mari și pancovile (gogoși), ciurigauăle (minciunele), plăcintele și mălaiul dulce (prăjitura din mălai).

„Dulce ne făce maica colac, la sărbătorile mari; moșocorne, plăcinte cu scocă, cu brânză. Ne mai făce în celelalte sărbători ori în duminici, ne făce pancove, ciurigauă. Silvoiță făcem în tătă toamna din prune bistriță, aceie era dulceața, o mâncam unsă pă o scrije de pită, ori cu mămăligă în post era tare bună. Făcem silvoiţă în căldare din prune bistriţă. Să împrumuta căldarea, făceu mulţi, tăt satu, nu erau multe căldări, că erau scumpe, era căldare de fontă. Hierbei mult pă ie, o zî întreagă. Silvoiţa să pune în ulcele de lut cu două torţi, aceie stă mult, nu să strâcă, nu pune nime în borcane.  Dacă era pe tare când o luam din oală, o subțiem cu on pic de apă să o putem unje pă pită, să o putem mânca” – Sabău Emilia, Valcău de Jos.

„Nu erau prăjituri atunci, când eram prunci. Atunci, ne făce mama dulce pancove și ciurigăi, gris cu lapte, mălai dulce și cozonac de sărbători cu nucă. Ne mai făce plăcinte încrețâte în lespide ori pă plită cu bicarbonat și lapte prins, fără ilest. Aceie când să coce pă o parte o unjem cu groștior. Cocorada ne făce cu brânză, cu morar, cu code de ceapă, cu varză călită, cu luțărnă primăvara sau urzâci. împăturată în patru. Să căleu on pic urzâcile cu ceapă, să să înmoie. În cuptor le făce, cu aluat de pită pă frunză de nuc sau de curechi. Must de pome ne făce, tare bun era. Uscam mere, pere și prune în cuptor după ce scotem pita.și le hierbem în apă. Mâncam mustu ala di pă  pome cu mămăligă. Atunci merem și ne făcem oloi de ruje. Când vinem di la jocă pruncii și nu era gata mâncrea, avem  măsuță după ușe, până-i lume masa ceie tătă era unsă cu oloi și cu zahăr că mâncam pită cu oloi de ala și ne presăra zahăr deasupra și pită cu silvoiță” –Torje Ana, Stârciu.

„Când eram prunci ne făce mama dulce, da numa la cei mai mnici: mămăligă şi înt-on capăt de blid o lingură de miere (zahăr). Luam cu mâna mămăligă şi numa on ptic atinjem în zahăr, atâta era de bună. Când ne făce de cină ceai, avem mentă în grădină, când vedem cratiţa ceie de 5 litere pă şpor ştiem că ne face ceai, pune o creangă acolo şi ne pune în farfurii şi ne demnica mălai, tulai bun era. Şi io încă n-am prins vremurile cele mai grele, am fost penultima din zece prunci. Când tuşe oarecare şi îi făce ceai de tusă, tăţi făcem: che, che ca să ne deie şi nouă” – Burian Ileana, Chechiș.

„Laptele era baza. Din lapte făce brânză și ne făce plăcintă cu brânză ori moșocornă, ca on cozonac, umplut cu brânză și să tăie felii cât era hierbinte și să așeza înt-on laboș, așe în straturi și să unje cu groștior, trăbuie să steie așe on pic să să pătrundă bine. Sara mâncam lapte demnicat, înt-on blid ne pune lapte cald și ne demnicam pită (coji de piă, era pită de casă și să întăre) aceie o demnicam acolo în laptile ala cald și să înmoie și ne presăram on pic de miere (zahăr), da numa cât luai așe între jejete” – Fărcaș Livia, Biușa.

„Pită ne făce mama în tătă săptămâna, făce căte cinci pite în cuptor Ne făcem unt din groştior, îl bătem înt-o oală de lut, îl bătem cu o lingură de lemn până să aleje, apoi îl spălam bine, să nu rămână acreală și mâncam cu pită de aceie caldă. Ne mai făce măicuţa colac cu nucă şi întinde aluatu pă masă şi îl făce sucitură şi pă urmă îl făce iară colac să încapă în tepşe rotundă de pită. Mai pune şi agreşe cu miere şi pune şi de alea pă acolo. Aluatu îl frământa cu lapte şi făce ruladă cu silvoiţă, ale ţâneu mai mult şi ne ducem şi la seceră. Mai făcem dulceaţă din cacadări. În habă ne hierbem grăunță și punem on pic de zahăr, să hie dulci” – Alexa Maria, Sutor.

„Usca mama câte on cuptor de prune şi ne făce chisăliţă. Spălam bine prunile alea că erau cu cenuşe şi apoi le pune înt-o oală şi pune apă cât să le acopere şi le hierbe. Apoi, după ce hierbeu bine, le străcura şi în apa ceie ne pune on pic de miere, atâta era de bună cu pâine sau cu mămăligă. Erau mai sănătoşi oaminii” – Iuhoş Reghina, Bobota.

Olimpia Mureșan, etnograf

(articol apărut cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, www.muzeuzalau.ro)