Minivacanța de 1 Mai este în toi, iar cei mai mulți vor profita de vremea frumoasă de afară pentru a încinge grătarele alături de prieteni și familie. Și cum de pe masă nu pot lipsi mititeii, românii optează să-i servească cu muștar sau cu alte sosuri. Cu toate că micii sunt un deliciu, multe astfel de produse din carne, chiar și sosurile cu care sunt asezonate acestea, pot conține numeroase ingrediente, printre care și aditivi alimentari. Potrivit unui studiu InfoCons, o astfel de masă poate conține până la nouă E-uri, o cantitate semnificativă de zahăr și chiar sare, cu mult peste limitele normale pentru consum.
În ceea ce privește aditivii alimentari, mulți dintre mititeii din comerț au în compoziția lor între zero și cinci E-uri, iar muștarul până la șase astfel de aditivi. Mai mult, pâinea din comerț este și aceasta vizată. Potrivit studiului InfoCons, în pâine există până la opt E-uri.
Cât despre conținutul de zaharuri, la o sută de grame de mici, cantitatea variază între zero și 3,2 grame, iar în muștar, cantitatea ajunge chiar și la 34 de grame. Iar dacă cei mai mulți cred că pâinea e lipsită de orice urmă de zahăr, conținutul poate varia de la 0,18 grame și poate ajunge în cazul multor produse de panificație până la 9 grame.
Nelipsită în compoziția acestor produse este sarea. Mititeii pot conține la fiecare sută de grame chiar și 2,6 grame, muștarul până la 6,5 grame, iar pâinea până la 2 grame.