Aproape jumătate din sălăjeni şi-au căzut bacalaureatul

Aproape jumătate din sălăjeni şi-au căzut bacalaureatulAbsolvenţii de liceu au aflat, în cursul zilei de ieri, cum s-au descurcat la probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat în această sesiune. Iar dacă pentru unii ziua de ieri a fost una de sărbătoare, pentru alţii, s-a dovedit o zi nefastă. Aproape jumătate dintre candidaţi nu au promovat cel puţin una dintre probele scrise, în cele mai multe cazuri fiind vorba de proba de matematică. Potrivit reprezentanţilor învăţământului sălăjean, doar 58 la sută dintre cei prezenţi la bacalaureat au obţinut medii de trecere, respectiv peste 6.

Vineri a fost ultima zi în care candidaţii au susţinut proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Potrivit calendarului de examenului de bacalaureat, duminică s-au afişat rezultatele obţinute de către candidaţi, în cursul aceleiaşi zile fiind depuse şi contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5-7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.

Aproximativ 2.500 de absolvenţi de liceu din judeţul Sălaj au susţinut, în această sesiune, probele examenului de bacalaureat. Un singur eveniment neplăcut a avut loc la prima probă scrisă, respectiv la limba şi literatură română, când un candidat a fost eliminat din examen pentru fraudă. La celelalte probe, inclusiv la cea de vineri, nu au fost înregistrate probleme. Într-adevăr, proba la alegere a profilului şi specializării este una mai dificilă, prin faptul că trebui extrase şi repartizate subiecte pentru foarte multe discipline. Am verificat în cursul zilei două centre de examinare, nefiind înregistrate niciun fel de probleme, ne-a declarat, vineri, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.

Cei care nu au promovat ori nu s-au prezentat la probele de bacalaureat din această sesiune mai au o şansă din toamnă. Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen are loc în perioada 11-15 iulie. Prima probă de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română este programată în 22-23 august, urmată de probele de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Probele orale se încheie în 26 august cu evaluarea competenţelor digitale. Începând din data de 29 august şi până în 2 septembrie se desfăşoară probele scrise. În data de 4 septembrie se afişează primele rezultate, după perioada rezolvării eventualelor contestaţii, în data de 7 septembrie, fiind afişate rezultatele finale.

Leave a Comment