Cel mai in varsta evreu din Salaj, supravietuitor al lagarelor naziste din al Doilea Razboi Mondial, s-a stins din viata la finele anului trecut, la varsta de 98 de ani. O varsta cand, privind in urma, toate par marunte si cand tot ce conteaza este puterea de a depasi fiecare obstacol la timpul lui. Puterea de a-ti recladi viata de la zero, asa cum a facut Kalman Josef cand, intors de pe frontul de vest acasa, la Bilghezd, a gasit casa goala si a inteles ca parintii si sora de 22 de ani nu se mai intorc de la Auschwitz.
O viata de om
La Bilghezd, iarna domneste nestingherita, la fel ca in martie 2010, cand Kalman Josef ne-a rezumat intr-o poveste de cateva ore o intreaga viata de om. Dupa copilaria fericita si adolescenta lipsita de griji petrecute la Balghezd, anul 1942 l-a gasit pe Kalman Josef si pe cei doi frati ai sai in Bihor, intr-un lagar de munca fortata. Avea 32 de ani, fratele mai mare avea 33 de ani, iar cel mic doar 18 si toti trei fusesera luati de armatele hortyste intr-un detasament de munca fortata, unde trebuiau sa care in spate pietre pentru constructii. Insiruiti in randuri lungi, detinutii urcau bolovanii cu spatele dintr-o rapa, ziua intreaga, incat aveau pe spate pielea zdrelita si numai sange. De fapt, nu se construia nimic, carau pietrele degeaba, fara niciun rost, scopul urmarit de gardieni fiind umilirea celor pe care ii supravegheau. Pedepsele fara rost, efortul teribil si hrana extrem de putina au fost nu doar masuri de control, ci moarte sigura pentru multi din cei inchisi in lagarul din Bihor. Dar Kalman Josef a supravietuit. Dupa un an de munca silnica, a fost mutat in Galitia, era deja luna mai a anului 1943. Marsul pana in Galitia s-a facut in mare parte pe jos, dar salajeanul a reusit sa faca fata sutelor de kilometri prin zapada si ger. O saptamana a tinut drumul pana in Galitia, iar cand au ajuns in lagarele de la Vorokhta si Kolomya, cei circa 200 de oameni din detasamentul 110/7 au fost cazati intr-un fel de grajduri goale, cu beton pe jos.
Lagarul din Galitia nazista
Galitia din povestea batranului se afla deja sub ocupatie nazista, iar trupele lui Hitler incercau sa impinga frontul si armatele ruse spre est. Detasamentele de evrei din lagare erau folosite la sarcinile de jos. Cei din detasamentul celor trei frati din Bilghezd sapau transee, in spatele frontului, dar un detasament mai putin norocos era folosit pe post de carne de tun: mergeau pe campul de lupta in fata armatei naziste si cautau minele ingropate de rusi. Mortii cadeau cu nemiluita si de peste tot se ridicau strigate de groaza si durere. Mancarea era rea, plina de prund (nisip, n.r.), incat nu se putea manca, iar seara oamenii erau atat de infometati ca nu puteau adormi. Schelete vii, detinutii se stingeau de atata infometare si munca epuizanta. Si toate acestea pentru ca erau evrei. Desi nu le facusera nimic asupritorilor, acestia nu le tolerau faptul ca erau evrei.
Kalman Josef nu a fost niciodata un om slab ca si consitutie, ba dimpotriva, dar anii de lagar l-au macinat. A slabit mult si fiecare dimineata in care se trezea era o victorie asupra mortii.
Dupa luni de greutati indurate, s-a decis sa evadeze si a reusit sa fuga din lagar impreuna cu mai multi detinuti. Au cerut haine civile de la civili si le-au imbracat pentru a nu se observa ca sunt evadati. Vestea ca s-a incheiat razboiul i-a prins pe fugari pe drum, langa Baia Mare, iar anuntul era atat de surprinzator incat oamenii mai ca nu l-au luat de bun. Cand au ajuns catre Targu Lapus, s-au intalnit cu un ofiter rus cu masina, care le-a confirmat ca pot merge acasa si ca razboiul s-a terminat.
Familia