Ziua Culturii Naționale, marcată la Casa Corpului Didactic Sălaj

Casa Corpului Didactic Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Palatul Copiilor Zalău/Clubul Copiilor Jibou, Liceul Tehnologic „Ion Agârbiceanu” Jibou și Primăria Orașului Jibou, organizează un eveniment special dedicat Zilei Culturii Naționale. Intitulat „Dintre sute de catarge”, acesta va cuprinde expoziții și un vernisaj pentru toți cei care îi vor trece pragul. Astfel, programul va cuprinde: -Vernisajul operei de artă „Dintre sute de catarge”, profesor coordonator: Ionel Baltă; -Expoziție de carte a Bibliotecii Casei Corpului Didactic, blibliotecar: ing. Rodica Turc; -Expoziție de filatelie și numismatică, profesor Mirel Matyas. Evenimentul…

Mai mult...

Care este calendarul perioadei electorale pentru prezidențiale?

Alegerile prezidențiale vor fi reluate în acest an. Cele două tururi vor avea în loc în mai, după sărbătorile Pascale. Cum arată calendarul perioadei electorale? Românii se vor prezenta din nou la urne pentru alegerea noului președinte. Potrivit calendarului, primul tur al alegerilor va avea loc la data de 4 mai, iar cel de-al doilea în 18 mai. Astfel, campania electorală, desfășurată în intervalul a 30 de zile înaintea primului scrutin, ar urma să înceapă la data de 4 aprilie 2025. Mai mult, în cazul celui de-al doilea tur, aceasta…

Mai mult...

A fost condamnat sălăjeanul care și-a aruncat soția de la etaj

Potrivit clujust.ro, judecătorii Curții de Apel Cluj l-au condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pe bărbatul de 46 de ani, din Zalău, care și-a bătut soția și a aruncat-o de la etajul 3. Cei doi soți se aflau la Zalău într-un apartament închiriat, ei fiind în seara crimei la un botez. Ambulanța a sosit în scurt timp la fața locului, dar nu s-a putut resuscita victima. Iată motivarea Curții de Apel: „Curtea va reţine că anterior căderii, victima a fost agresată de către inculpat, prin aplicarea mai multor…

Mai mult...

Prețul gazelor s-ar putea modifica începând cu 1 aprilie 2025

Consumatorii au început să primească oferte emise de furnizorii de gaze pentru perioada începând cu data de 1 aprilie 2025. Acest lucru se întâmplă pentru situația în care prețurile la energie nu vor mai fi plafonate. O mare parte dintre actualele contracte pentru furnizarea de gaze și energie electrică au valabilitate până în ultima zi a lunii martie din acest an. Necesitatea ofertării și realizării unor noi contrate de vânzare-cumpărare este în conformitate cu legislația în vigoare. Cu toate acestea, se pare că nu sunt numeroși furnizorii spre a transmite…

Mai mult...

Asociația Regională Someș-Tisa realizează o investiție importantă pentru mii de sălăjeni

Directorul Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, Septimiu Țurcaș, a semnat astăzi un proiect investițional care vizează extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în orașele Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou. Este al doilea proiect semnat din cele patru proiecte evaluate și acceptate de către finanțator. Caracteristicile tehnice ale Proiectului „Extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în orașele Jibou, Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei”, proiect semnat azi, sunt deosebit de importante. În Jibou, proiectul urmărește extinderea rețelei de alimentare cu apă pe o…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 13 ianuarie

1897: se naşte Leontin Ghergariu, profesor emerit, publicist, etnograf, fondator al ziarelor Meseşul şi Ţara Silvaniei. S-a întâmplat în 13 ianuarie 1910 – A avut loc prima transmisie radiofonică de operă: Enrico Caruso cîntînd pe scena Metropolitan-ului din New York este captat la 30 de km distanţă. 1913 – S-a născut scriitorul francez Gilbert Cesbron (m.12.08.1979). 1914 – Are loc, la sala Clasic, premiera filmului istoric „Cetatea Neamţului”, după nuvela lui Costache Negruzzi şi piesa lui Vasile Alecsandri. Realizat cu mijloace modeste, cu concursul ansamblului Naţional craiovean, filmul (care s-a pierdut) interesează în special pentru faptul…

Mai mult...

Zălăuan, hoț de mașini

Duminică, 12 ianuarie, la intersecția străzii Cimitirului cu strada Lazuri din municipiul Zalău, polițiștii de ordine publică au observat în trafic un autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalul regulamentar, ci și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia, ulterior fiind oprit de polițiști. La volanul mașinii a fost identificat un tânăr zălăuan în vârstă de 15 ani. Desigur, tânărul nu avea permis de conducere. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au mai aflat că tânărul ar fi furat mașina și ar…

Mai mult...

Administrația publică, între criterii de performanță și norme de muncă

Se discută de ani buni despre salarizarea personalului din administrația publică pe baza unor criterii de performanță, precum și de numărul necesar de personal, dar nimeni nu spune care ar fi acestea și cum s-ar putea implementa. De exemplu, pentru un funcționar public, de la o instituție de stat sau de la o primărie, care ar trebui să fie acele criterii de performanță? Numărul de documente întocmite într-o zi? Sau un funcționar de la ghișeu, într-o zi poate are 50 clienți, iar în altă zi 10 clienți. Cum apreciem munca…

Mai mult...

Maramureșean, prins conducând fără permis în Cehu Silvaniei

Parcă sunt tot mai multe persoane prinse la volan chiar dacă nu au permis de conducere sau acest drept le-a fost suspendat. Sâmbătă, 11 ianuarie, pe strada Plopilor din orașul Cehu Silvaniei, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Ardusat, județul Maramureș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce mașini pe drumurile publice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai mult...

Infractorii folosesc identitatea unor companii de curierat

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că, pe măsură ce cumpărăturile online sunt tot mai frecvente, continuă campania de fraudă prin folosirea identităţii unor companii de curierat. Victimele sunt direcţionate spre un site fals şi trebuie să pătească, prin Revolut, o presupusă taxă de livrare. Conform DNSC: „Pe măsură ce cumpărăturile online devin tot mai frecvente, primim din ce în ce mai multe notificări, mesaje şi email-uri de la servicii de curierat sau Poştă. Infractorii cibernetici profită de această rutină şi trimit SMS-uri pretinzând că sunt din partea unor…

Mai mult...

Bătută crunt de soț

Polițiștii din Creaca au fost sesizați, vineri, 10 ianuarie, de către o femeie de 30 de ani, din localitatea Lupoaia, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla acasă, soțul acesteia, un bărbat de 32 de ani, ar fi bătut-o. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în completarea formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că în cauză există un risc iminent și au emis, pe numele bărbatului de 32 de ani, un ordin de protecție provizoriu. În…

Mai mult...