Zvonoteca

# Ştiaţi că există anumite reguli la unele instituţii? Cum ce fel de reguli? Adică, prioritate au şoferii instituţiei şi coletele care trebuie trimise, nu clientul care aşteaptă după un amărât de plic, nu gol, bineînţeles. Nu ne-am supărat, stimată doamnă, chiar dacă ne-aţi dat aşa, oarecum „cu flit”, cum se spune în popor. Am aşteptat vreo 10 minute pentru a rezolva o problemă ce a durat o jumătate de minut. Înţelegem, doar „trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”. # Zice-se că-i jelanie mare pe la stadion,…

Mai mult...

Copiii din medii defavorizate vor învăţa despre Marea Unire din 1918

Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu”, trei şcoli gimnaziale din Zalău („Simion Bărnuţiu”, „Iuliu Maniu” şi „Corneliu Coposu”) şi trei biblioteci din mediul rural (Bocşa, Pericei şi Mirşid) sunt implicate în proiectul „CRESC la Bibliotecă”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi dedicat celebrării Centenarului României Moderne. Alături de partenerii săi, bibliotecile județene din Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Biblioteca din Zalău, își propune, în cadrul programului-pilot, conștientizarea unui grup de 12 copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, provenind din medii defavorizate, asupra valorilor și semnificațiilor legate de Primul…

Mai mult...

Un militar sălăjean reprezintă România într-o misiune în Africa

Maiorul Cristian Danciu, ofiţer de stat major în cadrul Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” Zalău din cadrul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, va participa în urmatoarele şase luni la o misiune de instruire a armatei maliene de către Uniunea Europeană. Misiunea EUTM Mali este constituită din 570 de militari din 27 de ţări, dislocaţi în trei zone şi este prima din Africa la care ia parte un militar din judeţ. După o selecţie organizată la Bucureşti, zălăuanul în vârstă de 36 de ani a fost desemnat unic reprezentant al…

Mai mult...