Scad tarifele pentru o parte din rovinietele auto

Printr-un proiect de lege adoptat miercuri, Guvernul a modificat și completat Ordonanța 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și cea a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în scopul transpunerii în legislația națională a unor prevederi din Directiva europeană de aplicare a taxelor la vehicule grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporții între nivelul anual și cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, șapte zile și 30 zile. În…

Mai mult...

„Ambasadoarea mov a Sălajului”: Povestea tinerei care îi vrăjeşte pe francezi şi italieni cu parfumul lavandei de la Ileanda

După 15 ani petrecuţi în ţara lavandei, Simona Măricean, o tânără în vârstă de 40 de ani, s-a întors acasă, într-un sat din Sălaj, unde a pus pe picioare o plantaţie cu “aur mov”. Grădina ei cu lavandă se întinde, deocamdată, pe 2.500 de metri pătraţi, însă în toamnă şi-a propus să îşi extindă plantaţia pe încă un hectar. Sălăjeancă la origine, Simona Măricean şi-a petrecut 15 ani din viaţă în Franţa, în regiunea Provence, ţinutul lavandei, la câţiva paşi de cel mai faimos muzeu dedicat acestei parfumate plante –…

Mai mult...

Zvonoteca

# La un magazin de papetărie, librărie sau ce o fi, dintr-o clădire din centru’ oraşului vânzătorii fac lejea. Jeaba cer bieţii clienţi bon sau factură fiscală ma madama vânzătoare n-are chef să dea, că noah lejea nu-i leje. Cu o simplă ameninţare a cumpărătorului, cum că vine Fiscu’, madama se conformează şi iute – iute dă conumatorului ce-i trebe. # Se plâng părinţii copiilor care îşi petrec timpul liber într-un spaţiu de joacă privat, din Zalău, că mirosurile de prin sala de joacă în care se zbenguie copiii lasă…

Mai mult...