Foştii acţionari ai Elcond Zalău se tem că faptele din dosarul devalizării Elcond s-ar putea prescrie

Magistraţii Judecătoriei Zalău au respins, miercuri, 3 februarie, excepţiile invocate de către cei trei inculpaţi din dosarul Elcond Zalău – Horia Simu, Ghiorghe Avasilichioaiei şi Radu Cristian Ardelean. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile de la comunicare, la Tribunalul Sălaj, ne-a declarat Gabriela Săvescu, purtătorul de cuvânt al instanţei zălăuane. Următorul pas după soluţionarea eventualelor contestaţii îl reprezintă stabilirea de către instanţă a unui prim termen de judecată. În tot acest timp, foştii acţionari ai societăţii, părţi vătămate în proces, sunt îngrijoraţi că faptele din…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nah’ că s-a găsit ac şi de cojocul rromilor din satul cu nume de lupoaică. Cel puţin asta ne spun oamenii legii. Era şi timpul, indiferent cine, ce ar spune. Prea multe spargeri au fost numai în acest an, iar cei care se ocupă de ordine şi lege în zona respectivă nu prea şi-au arătat colţii. Rromi, rromi, dar legea-i lege pentru toată lumea. Alţii ajung la „mititica” pentru un furt de găină, iar ăştia par să o ducă bine, mersi în continuare chiar dacă au spart de mai…

Mai mult...