Macovei şi Blaga se bat pentru voturile democrat-liberalilor sălăjeni

După ce, în urmă cu trei săptămâni, Elena Udrea îşi susţinea, la Zalău, moţiunea intitulată „Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie” – cu care fostul ministru al Turismului candidează la preşedinţia PDL – sâmbătă, a sosit momentul celorlalţi doi pretendenţi la cea mai înaltă funcţie din partid să facă lobby în faţa pedeliştilor sălăjeni. Astfel, preşedintele PDL, senatorul Vasile Blaga, precedat de europarlamentarul Monica Macovei, şi-au prezentat, sâmbătă, la Zalău, în prezenţa a circa 100 de membri de partid, moţiunile intitulate „România dreaptă. PDL – politica dincolo de lozinci”…

Mai mult...

Cinci sălăjeni au plonjat cu maşina în pârâul Nadăş

Un tânăr şimleuan şi-a pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi în urma unui accident de circulaţie, produs vineri, 15 martie, în jurul orei 13, pe raza localităţii clujene Sânpaul. Autoturismul în care se afau cei doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, a derapat şi a căzut de la peste 10 metri înălţine în pârăul Nadăş. Potrivit primelor cercetări, la volan se afla o tânără de 22 de ani, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Patru dintre…

Mai mult...

Instanţa interzice firmei E-Star să mai întrerupă căldura

Municipalitatea a obţinut în instanţă, vineri, 15 martie, dreptul de utiliza tronsonul în lungime de 9,9 kilometri ce aparţine companiei E-Star Alternativ Budapesta. Potrivit Brăduţei Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, instanţa “a admis cererea de ordonanţă preşedinţială a petentului Municipiul Zalău”. Hotărârea judecătorească obligă companiile E Star Budapesta şi CE Star Distribuţie Zalău “să nu împiedice furnizarea agentului termic către consumatorii finali şi să permită utilizarea, contra unei chirii, a tronsonului din reţeaua primară de transport a energiei termice”, a precizat sursa citată. Decizia poate fi atacată cu…

Mai mult...