Concedii fără salariu la Poştă

Personalul angajat al Poştei Române va fi trimis în concediu fără salariu câte două zile în fiecare lună, până la finele acestui an. Prin această măsură se estimează reducerea cheltuielilor salariale la nivelul întregii ţări. Şi în judeţul Sălaj demersul va fi pus în aplicare, în baza deciziei luate la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română SA Bucureşti. În cadrul Oficiului Judeţean de Reţea Poştală Sălaj sunt cuprinşi 400 de angajaţi şi toţi vor fi afectaţi de această decizie. Din data de 1 iunie şi până la sfârşitul anului, fiecare angajat…

Mai mult...

În căminele de bătrâni private din Sălaj se servesc alimente expirate

Trei cămine de bătrâni private din judeţul Sălaj au fost verificate, în cursul lunii trecute, de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Neregulile nu au întârziat să apară: lipsă apă caldă în bucătărie şi băi, lipsă anumite elemente din lista de meniu şi, din nefericire, existenţa unor alimente expirate. Potrivit directorului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Sălaj, Claudiu Silaghi, controlul s-a lăsat cu sancţiuni contravenţionale. Urmare a controalelor desfăşurate la cele trei cămine private au fost constatate o serie de nereguli. Astfel, în unităţile alimentare au fost găsite produse şi…

Mai mult...

Trebuieland

„Trebuie să facem”, „trebuie să luptăm”, „trebuie să implementăm”, „trebuie să eradicăm”. Trebuie. Țara lui Trebuie – Trebuieland. Ați observat cum invitații din emisiunile de televiziune și chiar realizatorii, ziariștii sau analiștii au un tic verbal deja consacrat? Poate aveți răbdarea și curiozitatea să vă notați pe parcursul unei emisiuni de câte ori un politician, care, de altfel moare de dragul și de binele țărișoarei și care știe perfect cum să ieșim din crize, are soluția magică prin care vom trăi mai bine dar o lansează în calitate de chibiț…

Mai mult...

Varujan Vosganian: “Reorganizarea administrativă nu va avea loc în acest mandat parlamentar”

Prezent vineri la Zalău, vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat că diferenţa dintre România anului 2009 şi cea a anului 2012 este dată de faptul că, în 2009, ţara era după o guvernare liberală în care datoria externă era extrem de mică, în timp ce, în 2012, România va fi după guvernarea lui Emil Boc, moment în care ţara va trece de fundul sacului. Referindu-se la reorganizarea administrativă anunţată de actualul Guvern, Varujan Vosganian a ţinut să sublinieze că este greu de crezut că Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea…

Mai mult...

Arta, la frontiera dintre fotografie şi transfotografie

Galeriile Muzeului de Artă Ioan Sima din Zalău găzduiesc o inedită expoziţie de fotografie şi transfotografie intitulată Frontiera. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Universitatea de Arte şi Design din Cluj prin departamentul Fotografie, Video, Procesare computerizată a imaginii. Expozanţii sunt artişti fotografi, studenţi şi profesori de la Universitatea de Artă, care prezintă o serie de imagini vizuale incitante, având ca motiv artistic central trupuri, nuduri, chipuri, flori, peisaje, obiecte, clădiri, copaci. Fiecare exponat oglindeşte ceea ce…

Mai mult...

Tinerii sălăjeni nu se văd îmbrăcaţi în haine de poliţişti sau jandarmi

Academia şi şcolile de poliţie nu mai prezintă la fel de mult interes pentru tinerii sălăjeni, după ce numărul candidaţilor înscrişi anul acesta a scăzut cu trei sferturi sau mai mult faţă de anul trecut. Cauzele ar putea fi incertitudinile privind locurile de muncă, precum şi reducerea salariilor, suficiente pentru a face ca sute de tineri să renunţe la candidaturile pentru poliţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, numărul dosarelor înregistrate au scăzut faţă de anul trecut, chiar dacă înscrierile pentru şcolile de poliţie…

Mai mult...

Zvonoteca

# Pietonul zălăuan ajunge să plece capul tot mai jos de la o zi la alta. De când a fost plantată piaţa centrală în noua locaţie, nu mai e loc să arunci pe trotuar nici un ac. Plin de maşini, una lângă cealaltă, deşi la 100 de metri, este parcare cât China. Şi în tot acest timp, trecătorii n-au de ales decât să coboare pe şosea. Dar ce să ne mai revoltăm, când tocmai cei care ar trebui să facă ordine în zonă parchează pe trotuar? E mare puterea asta…

Mai mult...

Intervenţie la un accident chimic în Zalău

Pompieri, poliţişti, jandarmi şi alte echipaje de intervenţie în cazuri de urgenţă au participat, în cursul zilei de ieri, la un exerciţiu în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unui accident chimic la S.C. OMV Petrom S.A. Bucureşti – Depozitul Rezervă de Stat Zalău, de pe strada Lupului din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum (ISU) al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, această acţiune a fost organizată tocmai în scopul urmăririi modului şi timpului de reacţie al echipajelor de intervenţie. Astfel, au…

Mai mult...

Minorul cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte rămâne în arest

Minorul în vârstă de 17 ani, din Zalău, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, după ce, în noaptea de Paşte, a fost implicat într-o altercaţie soldată cu decesul unui tânăr de 22 de ani, din localitatea Dobrin, rămâne în continuare după gratii. Instanţa a decis săptămâna trecută, pentru a treia oară la rând, prelungirea măsurii de arest preventiv pentru o perioadă de 19 zile, timp în care procurorii adună dovezi la dosar. După cum ne-a declarat, ieri, procurorul Bogdan Chiş, din cadrul Pachetului de pe lângă…

Mai mult...

Unirea Valea lui Mihai, câştigătoarea meciului de baraj de la Zalău

Unul dintre cele 21 de meciuri de baraj pentru promovarea în Liga a III-a de fotbal a avut loc miercuri după-amiaza, la Zalău, pe Stadionul Municipal. S-au întâlnit câştigătoarea campionatului judeţean din Bihor, Unirea Valea lui Mihai şi câştigătoarea campionatului judeţean din Maramureş, Plimob Sighetu Marmaţiei.Partida a fost dominată de la un capăt la altul de formaţia bihoreană, Unirea Valea lui Mihai câştigând cu scorul de 5 – 0. În prima parte a meciului s-a înscris un singur gol, în minutul 29, marcator fiind Emil Popa. Ploaia de goluri a…

Mai mult...

România se pregăteşte la Zalău pentru Campionatul European din Cehia

Echipa naţională de junioare a României se află, începând de luni, într-un stagiu de pregătire în oraşul de la poalele Meseşului. Handbalistele conduse de selecţionerul Popa Seviştean se vor pregăti la Zalău până miercuri, când vor pleca spre Cehia, unde vor participa la Campionatul European. Înainte de a începe pregătirea la Zalău, naţionala de junioare a ţării noastre a susţinut două jocuri de verificare împotriva Ungariei, ambele pierdute de tricolorele mici. Primul s-a încheiat cu scorul de 28 – 25, iar în al doilea duel rezultatul final a fost 35…

Mai mult...

Meseşul a luat-o la vale

Câştigătoarea Ligii a IV-a din judeţul Sălaj nu a putut emite nicio pretenţie în faţa echipei Olimpia Satu Mare, jucătorii conduşi de Nicolae Şandor trimiţând doar două şuturi spre poartă pe tot parcursul celor 90 de minute Olimpia Satu Mare – Meseşul Treznea 6 – 0 (3 – 0) Au marcat: Adrian Micaş (min. 16, 20 – pen.), Flaviu Moş (min. 30), Daniel Feier (min. 53), Dan Gavrilescu (min. 63), Manuel Mureşan (min. 88) Probabil nu am exagera deloc dacă am spune că, cel puţin la ora actuală, acesta este…

Mai mult...

Pensionarii sălăjeni vs. Electrica Zalău

Întâlnirea lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, a avut loc ieri, la Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj. Punctul principal al întâlnirii a fost legat de o informare a Agenţiei de Furnizare a Energiei Electrice (AFEE) Zalău privind modul de facturare a taxei radio-TV, împreună cu consumul de energie electrică. În acest context, Viorel Pop, reprezentantul Agenţiei de Furnizare a Energiei Electrice (AFEE) Zalău, a arătat faptul că cei care nu deţin aparate radio sau televizoare trebuie doar să completeze o cerere de scutire, pe propria răspundere,…

Mai mult...

Despăgubiri de 800.000 de euro pentru o firmă din Zalău

O firmă privată din Zalău urmează să primească despăgubiri de 800.000 de euro din partea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj, ca urmare a deciziei dată miercuri de magistraţii Curţii de Apel Cluj de menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj. Societatea comercială GPI Turism este implicată în afacerea cunoscută drept Patinoarul, care datează de acum cinci ani. Atunci, firma GPI Turism a fost evacuată fără niciun motiv sau explicaţie din fostul patinoar pe care îl administra din 2004, situat în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, deşi avea plătite la…

Mai mult...