Cu toate că au rămas mai puţin de 24 de ore până la termenul anunţat pentru declanşarea grevei în transportul feroviar, ceferiştii sălăjeni nu ştiu dacă se vor ralia acţiunilor de protest anunţate de colegii lor de la nivel naţional. Şeful staţiei călători Jibou, Radu Boian ne-a spus, înainte de închiderea ediţiei, că încă nu e sigur dacă va fi sau nu grevă. Oficial nu ne-a anunţat nimeni, nici de la Sindicat, nici de la administrativ în legătură cu declanşarea grevei. Liderul de sindicat Mişcare Comercial din Regionala CFR Cluj,…
Mai mult...Zi: 15 martie 2011
Trei variante pentru poligonul de la Aghireş
Municipalitatea va relua discuţiile, împreună cu oficiali ai Ministerului Apărării, în vederea identificării unui teren similar celui de la Aghireş care să poată fi folosit ca poligon de trageri cu armament greu. Autorităţile zălăuane vor dezbate, astăzi, cu reprezentanţi ai Armatei, variantele de relocare a poligonului de la Aghireş, demers ce este grăbit de continuarea lucrărilor (etapei a doua) la şoseaua de centură a reşedinţei de judeţ. Discuţiile referitoare la acest aspect se poartă de ani de zile, municipalitatea încearcă de aproape 20 de ani să treacă poligonul în proprietatea…
Mai mult...Sălajul, în flăcări
Peste 70 de hectare de păşune au fost incendiate, în ultimele 72 de ore, în Sălaj, din cauza focului aprins de săteni pentru a curăţa terenurile agricole de vegetaţia uscată, dar abia două persoane au fost amendate contravenţional. Cele mai multe incendii au fost înregistrate în mediul rural, unde temperaturile primăvăratice i-au determinat pe săteni să iasă pe ogoare şi să le cureţe printr-o metodă la îndemână, dar riscantă: incendierea. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj, Lucian Jacodi, ne-a declarat că, deşi incendierea terenurilor pentru…
Mai mult...Reţetele medicale, cu formulare noi
Formularele pentru reţetele medicale şi biletele de trimitere vor fi schimbate în toate unităţile sanitare din România, după cum prevede un ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acestea vor conţine obligatoriu codul de bare, pentru capul formularului şi opţional pentru numărul de control şi pentru codul de parafă. Medicii de familie îşi vor achiziţiona din fonduri proprii atât formularele, cât şi biletele de trimitere pentru analize sau pentru spital, cât şi codurile de bare pentru o perioadă de cel mult trei luni. Formularele care au fost în uz…
Mai mult...În Sălaj: Sute de butelii cu gaz, retrase definitiv de la comercializare
Peste 300 de butelii cu gaz cu probleme au fost retrase definitiv de la comercializare, în urma controalelor desfăşurate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, începând din luna februarie şi până în prezent, la mai mulţi operatori economici din judeţul Sălaj. Din informaţiile furnizate de comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, Claudiu Silaghi, aceste butelii cu gaz neconforme reprezentau un real pericol atât pentru comercianţi, cât mai ales pentru consumatori. Începând din luna februarie, am desfăşurat controale la aproximativ 30 de operatori economici din mediul urban…
Mai mult...Bătălia pentru tronul împăratului
Avem români care se cred deştepţi, altruişti şi oameni de treabă, din cale afară de ospitalieri când dau străinii pe la ei. Cel puţin, furaţi de poveştile duse prin cele patru colţuri ale lumii cum că la noi eşti primit cu braţele larg deschise, românii s-au obişnuit să-şi spună asemenea poveşti care dau bine la propria conştiinţă, anihilând măcar parţial orice chestie făcută tot cu mânuţele alea două, dar care aduce grav a subiect pentru ştirile de la ora 5. Între ei, românii sunt altfel decât cu ceilalţi, dau din…
Mai mult...Mirel Taloş “se dă” la Guvernul Boc
Moţiunea de cenzură care va fi votată miercuri vizează atât modificările aduse Codului Muncii, cât şi procedura asumării, abuzată de către Guvernul Boc, a declarat, ieri, aflat în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PNL, Mirel Taloş. Acesta a adăugat că actualul Executiv abuzează, în continuare, de prevederile articolului 114 din Constituţia României, transformând procedura angajării răspunderii dintr-o metodă excepţională a puterii executive într-una uzuală în raporturile sale cu Parlamentul. Pentru a susţine această afirmaţie, este suficient să ne uităm pe statisticile ultimilor ani pentru a vedea că, în perioada…
Mai mult...Lucian Bode s-a decis: “Îl susţin pe Emil Boc la şefia PDL”
Dacă în urmă cu câteva zile preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, oscila între a-l susţine pe Emil Boc sau pe Vasile Blaga la preşedinţia partidului – funcţie pusă la bătaie la Congresul din luna mai, până la urmă, democrat-liberalul sălăjean s-a decis. Pentru tot sprijinul politic pe care l-a acordat PDL Sălaj, dar şi pentru susţinerea proiectelor din judeţul nostru, în momentul în care Emil Boc îşi va anunţa, oficial, candidatura la şefia partidului, îmi voi exprima public susţinerea pentru domnia sa, a declarat, ieri, preşedintele PDL Sălaj. Mai…
Mai mult...