Zvonoteca

# Un şofer şmecheraş de pe o maşină inscripţionată cu galben, ne-a şoptit că urmează un soi de prăpăd în judeţ, pe linia controalelor în restaurante şi localuri. Dacă săptămânile trecute câteva săli de nunţi au primit „nuntaşi” care nu se anunţareră cu “partikip”, se pare că urmează oaspeţi neinvitaţi în restaurante şi în celelalte saloane de ţopăială şi festin, sosiri ce se vor întâmpla exact în momentul în care efectulapariţiei neinvitatului va fi cel mai mare. Aşa că nu vă lăsaţi păcăliţi de presupuse concedii, pentru că musafirii nepoftiţi, care descind în uniforme, nu pun niciodată lacătul pe uşă, iar perioada concediilor este exact cea mai prolifică. Atenţie maximă şi dacă aveţi de gând să puneţi la cale vreo nefăcută: răzgândiţi-vă cât se poate de urgent că va fi prăpăd pentru cei care vor să fraierească pe Măria Sa, statul.

 

# Una bucată gură de canal stă de câteva luni căscată, cu dinții în sus, în zona industrială, vizavi de stația de autobuz a anvelopelor. Huda aia, practic, stă pregătită în orice moment să-ți îndoaie jantele sau să-ți crape cauciucurile de la mașină. Și nu puține au fost victimele, dacă luăm în calcul urmele de la fața locului.

Alte articole

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Alfaman

    Poate se dilata asfaltul de la caldura si se acopera canalul si alte gropi.

Scrie un comentariu