# Hai că-i bună şi buda aia publică, ce-o costat o căruţă de bani, la ceva! Mai trece unul-altul prin zonă şi-l cheamă nevoile, iar dacă n-are bani mărunţi în jeb, numai bine îşi poate ascunde dosul după cutia de beton şi să-şi dea drumul sentimentelor fără nicio grijă.
# Cineva să-i astupe gura vânzătorului de ziare de lângă platou, că de la atâta jale şi crampe la stomac poate-a leşina bietul prunc. Ok, am înţeles că i-i foame şi că n-a mâncat nimic de când îi el, dar refrenul îi acelaşi şi acelaşi în fiece zi, şi nu dă niciun randament. Fuge lumea de miorlăitu lui ca dracu’ de tămâie, dar el o ţine într-una cu foamea lui! Ce-i drept, la tăţi ni-i greu.
Toaleta publica la pret de apartament
Inainte de 1990, in Zalau existau mai multe toalete publice, care deserveau nevoile fiziologice ale trecatorilor. Spre rusinea edililor, dupa Revolutie ele au fost lasate in paragina. In ultimii 20 de ani, administratiile care s-au perindat la conducerea urbei au ignorat pur si simplu necesitatea pastrarii acestor spatii de utilitate publica. Abia prin 2008, conducerea Primariei Zalau s-a gandit ca ar fi necesar ca orasul sa aiba macar o toaleta. Zis si facut! Numai ca, pentru a amplasa pe platoul din fata Institutiei Prefectului o mica toaleta asa-zis ecologica (cica, ultimul racnet in materie de tehnologie) administratia Capilnasiu a cheltuit peste 170.000 de lei, adica pretul unui apartament cu 3 camere la aceea vreme! La scurt timp, toaleta ^magica^, nefiind intretinuta de cei responsabili, a ajuns un adevarat focar de infectie. Sa ne mai miram atunci de ce unii cetatenii isi fac nevoile pe unde apuca?