Zălăuanul Viorel Plosca a fost ales în fruntea boxului sătmărean

Chiar dacă nici boxul sălăjean nu traversează o perioadă prea bună, zălăuanul Viorel Plosca a decis să se implice în boxul sătmărean. Potrivit acestuia, motivul pentru care a luat această decizie îl reprezintă faptul că s-a simţit la un moment dat înlăturat de oamenii care conduc destinele boxului din judeţul nostru, făcând referire chiar şi la directorul Clubului Sportiv Municipal Zalău, Silviu Mureşan, cel care a fost ales vicepreşedintele Federaţiei Române de Box în urmă cu doi ani.
În urmă cu doi ani, Plosca, cel care este arbitru de box de mai bine de 20 de ani, a trecut de la amatori la profesionişti, afirmând că a făcut acest pas din cauza faptului că timp de un an nu a fost delegat la niciun meci.
„În 2015 am fost ales preşedintele Comisiei de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Box Satu Mare. Pot spune că m-am mutat la Satu Mare cu tot ceea ce a însemnat box pentru mine din cauza schimbărilor care au avut loc la nivelul Federaţiei. Silviu Mureşan (preşedintele Colegiului Arbitrilor din România, n.r.) nu m-a delegat la niciun meci şi am decis să trec la profesionişti. Am avut o colaborare foarte bună cu cei de la Satu Mare, sunt oameni care înţeleg fenomenul, iar în luna februarie a acestui an mi-au propus să devin preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Satu Mare. Am acceptat cu plăcere, tocmai pentru că deja ştiam bine oamenii de aici”, a declarat Viorel Plosca.
Zălăuanul l-a înlocuit pe Florin Muculţan, care a devenit consilierul Ioanei Bran – ministrul MTS.
Tot în luna februarie a acestui an, Viorel Plosca a fost prezent la un turneu internaţional în Ungaria, făcând parte dintr-o delegaţie de 22 de arbitri din diferite ţări. Chiar dacă turneul era rezervat sportivilor amatori, AIBA permite arbitrilor profesionişti să oficieze la amatori, astfel explicându-se şi prezenţa zălăuanului la acest turneul.
Plosca a devenit arbitru internaţional în 2016, în urma unui examen susţinut în Belgia.
La finalul acestui an se va in augura la Satu Mare şi un Centru Olimpic pentru juniori, un proiect început în urmă cu trei ani.
„Am reuşit să înfiinţăm acest Centru Olimpic după nişte demersuri ce au durat trei ani. În România nu exista un astfel de centru în zona de Norv-Vest şi vroiam să le oferim o şansă şi tinerilor din această zonă care iubesc sportul cu mânuşi”, a mai afirmat Plosca.
Printre proiectele de viitor ale zălăuanului se numără şi organizarea unei gale de box profesionist la Zalău, în luna decembrie a acestui an.

Leave a Comment