Voleibalista zălăuană Iulia Duma, căpitan de echipă la Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare

Până în urmă cu aproximativ două decenii, voleiul feminin zălăuan avea un cuvânt de spus în competiţiile naţionale rezervate seniorilor. Armătura Zalău era denumirea echipei, care a activat mulţi ani în eşalonul secund al voleiului românesc, iar un sezon a evoluat şi în Divizia A1. Vasile Buzatu, actualmente profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău, a fost cel mai longeviv antrenor al echipei, dar câţiva ani, pe banca tehnică s-a aflat şi Iuliu Codre, fost component al echipei masculine de volei, Elcond Zalău. Maria Ciontoş, Adriana Colceriu, Simona Oros, Zoe Demeter şi Geta Gruia sunt o parte dintre sportivele care au activat la acest club.
Odată cu desfiinţarea echipei Armătura Zalău, a dispărut pentru totdeauna voleiul feminin la nivel de seniori din municipiu, existând în următorii ani doar echipe de junioare. Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău a fost ultima echipă înscrisă într-o competiţie naţională, iar de câţiva ani, voleiul feminin din municipiu a dispărut în totalitate din întrecerile naţionale.
Dan Predescu, fost antrenor la echipele de juniori de la CSS Zalău, pregăteşte de câţiva ani o grupă de fete, făcând iniţiere în această ramură sportivă. Iulia Mădălina Duma este una dintre fetele care a început sportul la fileu sub îndrumarea antrenorului Predescu, tânăra zălăuancă ajungând în urmă cu doi ani la Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare.

Pregătită de antrenorul care a adus primele titluri naţionale pentru voleiul din Zalău

Mircea Spătăcean, unul dintre cei mai renumiţi tehnicieni din istoria voleiului românesc, este antrenorul sub îndrumarea căruia se pregăteşte din 2015 zălăuanca Iulia Duma. Spătăcean este antrenorul care a adus primele titluri naţionale în voleiul din Municipiu, devenind dublu campion naţional cu Elocond Zalău între anii 1996 – 1998.
Fost selecţioner al naţionalei masculine de seniori a României, Mircea Spătăcean s-a axat în ultimii ani pe ceea ce înseamnă voleiul juvenil, fiind antrenor la Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare. Printre grupele pe care le pregăteşte se numără şi cea de speranţe, în care evoluează Iulia Duma.
“În 2015, în urma unor jocuri amicale cu echipa antrenorului Dan Predescu, am descoperit-o pe Iulia Duma. Am luat legătura cu părinţii ei, care au fost de acord ca fetiţa să se mute la Baia Mare. Iulia este sportivă de mare perspectivă, cu foarte bune calităţi. Dacă va da dovadă de seriozitate şi în anii următori, sunt convins că va ajunge la un nivel înalt. Ea a evoluat până în acest an în campionatul de minivolei, iar din sezonul viitor, echipa va activa în campionatul rezervat speranţelor, unde va fi adevăratul volei, de şase contra şase, fiindcă minivoleiul se joacă în patru”, ne-a declarat antrenorul Spătăcean.
“A fost greu să mă despart de familie şi de prietenii din Zalău la vârsta de 12 ani, dar am fost primită cu multă căldură de toată lumea la Baia Mare, atât de colegele de la Centrul Naţional de Excelenţă, cât şi de colegii de şcoală. Am plecat în acel an într-un cantonament la Topliţa, pentru a ne cunoaşte mai bine, după care ne-am înscris în campionatul de minivolei. A fost o necunoscută pentru mine acest nivel, deoarece serviciul se efectua de jos, iar eu la Zalău am învăţat doar serviciul de sus”, explică Iulia Duma.
Tânăra de 13 ani a fost numită căpitan de echipă la grupa ei de vârstă.
“Pentru a le încuraja şi le da încredere colegelor care nu făceau serviciul de sus, domnul profesor, Mircea Spătăcean, m-a numit căpitan de echipă”, a mai precizat sportiva.
Fiind o tânără cu reale calităţi, Iulia Duma a fost cooptată în ediţia trecută de campionat şi în echipa de junioare a Centrului Naţional de Excelenţă – CSS 2 Baia Mare, care activează în Divizia A2.
“Echipa urma să susţină un meci la Blaj cu formaţia locală CSS Alba, iar în lotul echipei băimărene am fost cooptată şi eu. Chiar am evoluat câteva minute în acel meci, iar domnul Spătăcean a fost mulţumit de prestaţia mea”.

Karate şi handbal au fost primele sporturi pe care le-a practicat

Iulia Duma a cochetat cu sportul încă din perioada grădiniţei, practicând karate shotokan în primii ani. A ajuns apoi handbalul, dar nici acest sport nu a atras-o, alegând voleiul. “Karatele este un sport de contact şi există anumite contacte şi în jocul de handbal, ceea ce nu mi-a plăcut. Am ales voleiul, iar cel care m-a făcut să îndrăgesc acest sport este profesorul Dan Predescu. Eram în clasa I când am început să practic voleiul, iar în clasa a II-a, după un stagiu de pregătire la Şuncuiuş, mi-am dat seama că acesta este sportul care mă reprezintă”, a afirmat Iulia Duma.

Calificarea în turneul final – obiectivul pentru noul sezon

În campionatul de minivolei, echipa băimăreană s-a calificat la turneul semifinal, dar a ratat calificarea în ultimul act al Campionatului Naţional, cu toate că Centrul Naţional de Excelenţă a fost gazda penultimei faze a competiţiei. Echipa s-a calificat şi în sezonul trecut în turneul semifinal, dar a ratat şi de această dată accederea între cele ai bune opt echipe din ţară.
Pentru sezonul viitor, obiectivul este calificarea în turneul final, chiar dacă echipa va evolua la categoria speranţe.
“Practic, de aici începe adevăratul volei. Sper într-o evoluţie cât mai bună a fetelor şi să ne calificăm în turneul final”, a precizat Mircea Spătăcean.
Centrul Naţional de Excelenţă de la Baia Mare a luat fiinţă în 2005, existând grupe începând de la categoria minivolei până la juniori I atât la feminin, cât şi la masculin.

Speră să ajungă în lotul naţional de speranţe

Iulia Duma are o talie de 1,77 metri, evoluând pe postul de coordonator. Fiind şi o sportivă cu reale calităţi, zălăuanca speră să fie convocată în perioada următorare la lotul naţional de speranţe, lucru pe care şi-l doreşte şi antrenorul Spătăcean.
“La lotul naţional de speranţe se schimbă generaţiile, iar în generaţia nouă sper să fie cooptată şi Iulia Duma. Sunt convins că va face faţă şi la echipa naţională”, a afirmat tehnicianul băimărean.

Despre voleiul zălăuan…

Au trecut 20 de ani de la câştigarea primului titlu naţional de către Elcond Zalău, echipă pregătită în acea perioadă tocmai de Mircea Spătăcean. Antrenorul băimărean s-a aflat la cârma echipei şi în sezonul următor, 1997 – 1998, când a fost cucerit al doilea titlu naţional, dar şi Cupa României.
Spătăcean a mai pregătit echipa zălăuană şi în perioada când acesta purta denumirea de Remat, iar la un moment dat a fost numit chiar managerul clubului.
După 20 de ani de la cucerirea primului titlu s-a obţinut o nouă astfel de performanţă, fiind al şaptelea titlu naţional câştigat de o echipă de volei din municipiu.
“S-au întâmplat lucruri frumoase la Zalău în perioada celor 20 de ani. Şapte titluri nu sunt la îndemâna oricui, iar pentru aceste rezultate au muncit multe persoane, începând de la jucători, până la conducătorii clubului. Am fost emoţionat zilele trecute, când am citit acel articol pe care l-ai scris despre perioada celor 20 de ani. Ar fi foarte frumos dacă am reuşi să organizăm şi o întâlnire până la finalul acestui an, chiar şi un meci între campioana din urmă cu două decenii şi cea actuală”, a precizat Spătăcean.

Alte articole

2 Thoughts to “Voleibalista zălăuană Iulia Duma, căpitan de echipă la Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare”

  1. Anonim

    Nu-i fiica lui Iulian Duma, plagiatorul presei locale?

  2. Hi admin, do you monetize your site ? There is easy way to earn decent money every
    month, just search on youtube : How to earn with wordai 4

Leave a Comment