Vicecampioni cu restanţe salariale

Deveniţi vicecampioni pentru a treia oară consecutiv la finalul sezonului şi câştigători ai Cupei României pentru a doua oară consecutiv, jucătorii de la Volei Municipal Zalău nu şi-au încasat salariile pe ultimele trei luni, dar nici prima pentru câştigarea Cupei României

Volei Municipal Zalău, singura echipă ce a obţinut două medalii la finalul acestui sezon, traversează o perioadă destul de critică. Viitorul echipei este destul de incert, în ciuda faptului că autorităţile locale au aprobat bugetul şi pentru sezonul viitor. Conducerea nu a reuşit să adune încă suma de 300.000 de lei, bani ce reprezintă zece la sută din bugetul total şi care trebuie să provină din mediul privat. Acesta este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care jucătorii nu şi-au primit salariile pentru ultimele trei luni şi nici prima pentru câştigarea Cupei României, deşi campionatul s-a încheiat în luna aprilie.
Nu doar jucătorii aflaţi la final de contract, ci şi ceilaţi îşi pun tot felul de întrebări, având în vedere că autorităţile locale nu mai pot da bani la echipă până nu se va rezolva problema acelui procent de zece la sută ce trebuie să provină din mediul privat.
Jucătorii sunt asaltaţi de oferte de la diverse echipe atât din ţară, cât şi din străinătate în această perioadă, iar câţiva dintre ei au refuzat să plece la alte cluburi din dorinţa de a continua la vicecampioana României.
Având în vedere starea de incertitudine de la club, nici viitorul nu pare să mai fie la fel de roz ca în anii anteriori. Chiar dacă oficialii clubului vor reuşi să adune acel procent din mediul privat până la finalul lunii, există riscul ca o mare parte dintre jucătorii valoroşi să ajungă între timp la o înţelegere cu echipele de top din România.
Situaţia ar putea fi clarificată în zilele următoare, după ce conducerea clubului va purta o discuţie cu primarul ales al Zalăului, Ionel Ciunt.

7 Thoughts to “Vicecampioni cu restanţe salariale”

  1. Anonim

    Si cine-i raspunzator ca nu au primit banii baietii?
    Sau ca nu au reusit sa adune banii?

  2. Alt anonim

    conducerea clubului in traducere marcel doru tirle este incapabil sa conduca un club care vrea si are pretentii bine ca primaria a alocat bani la club si asta nu e in stare sa adune o suma sa bani ca sa plateasca jucatorii pentru ceva ce au realizat deja!!!

  3. Tudor

    Nu pot sa cred ca nu pot sa adune banii. Ar trebui sa mearga la toate firmele din Zalau (mici, mijlocii si mari) si sa ceara ajutorul. Cine e incapabilul care se ocupa de chestia asta?! Oricum vina mai mare e a conducerii ca nu pune oameni competenti in functie! Pacat!

  4. aadi

    cine pana mea crezi ca e?????????? tarle doru care distruge echipa asta

  5. @Tudor

    cine crezi ca este incapabilul? nimeni altul decat marcel doru tarle care atunci cand echipa are rezultate isi asuma toate meritele, face conferinte de presa in cadrul Primariei, se plimba prin sala sa salute spectatorii la meciurile castigate iar acum se ascunde sub pat probabil in loc sa stranga bani pentru echipa.
    E pacat de jucatori si de echipa asta frumoasa care a facut cinste zalaului atatia ani la rand atat in tara cat si in afara ei!
    acest impostor trebuie sa plece de la echipa pentru ca se duce de rapa sub consucerea lui

  6. Violeta

    Dar unde sunt toti cei care iubesc acest sport?Hai sa ne adunam si noi oamenii de rand sa ajutam aceasta echipa si sa lasam orgolile si lucrurile persoanale!La asta ne pricepem toti sa judecam pe toata lumea!Vreau sa vad atitudine daca nu, ZALAUL NU MERITA ACEASTA ECHIPA!

  7. aaa

    asta daca s-ar preocupa cineva sa stranga bani inclusiv de la suporteri

Leave a Comment