„Republicanii” de la FC Zalău au obţinut o remiză la Satu Mare

După două victorii consecutive, 4 – 0 pe terenul celor de la LPS Bistriţa şi 1 – 0 pe teren propriu cu Sporting Recea, juniorii republicani A de la FC Zalău au reuşit să „smulgă” un punct şi în deplasarea de la Satu Mare, unde au întâlnit formaţia Liceului cu Program Sportiv. Elevii antrenaţi de Alexandru Pop au terminat la egalitate, scor 1 – 1 disputa cu juniorii sătmăreni. Zălăuanii au fost cei care au deschis scorul, prin Răzvan Criste. Acesta a executat o lovitură de pedeapsă, dar portarul gazdelor a apărat şutul, însă norocul a făcut ca balonul să-i revină jucătorului zălăuan, care nu a mai ratat a doua oară. LPS Satu Mare a restabilit egalitatea cu 15 minute înainte de final, profitând de o eroare în defensiva zălăuană.
După remiza de la Satu Mare, FC Zalău rămâne pe locul şapte în clasament, cu zece puncte acumulate, iar în etapa viitoare va primi vizita juniorilor de la LPS Cluj-Napoca, într-un meci programat duminică, începând cu ora 12.
Echipa de juniori B de la FC Zalău, antrenată de Cristian Oros, a revenit în postura de „lanternă roşie”, fiind învinsă cu scorul de 1 – 5 de LPS Satu Mare. Golul zălăuanilor a fost marcat de Răzvan Meleg, la scorul de 2 – 0 pentru gazde. Duminică, zălăuanii se vor duela cu juniorii de la LPS Cluj Napoca de la ora 14.
În clasamentul juniorilor A continuă să conducă Olimpia Satu Mare, cu 18 puncte acumulate din tot atâtea posibile, iar la juniori B este lider Universitatea Cluj, cu tot atâtea puncte.
Rezultatele complete din etapa a VI-a: LPS Satu Mare – FC Zalău 1 – 1, (5 – 1 la juniori B), Industria Sârmei Câmpia Turzii – Gloria Progresul Bistriţa 3 – 2, (3 – 1), Electrica Baia Mare – Viitorul „Mihai Georgescu” Cluj 2 – 4, (3 – 2), Sporting Recea – Olimpia Satu Mare 1 – 2, (1 – 2), CFR Cluj – Ardealul Cluj 1 – 1, (0 – 6), LPS Bistriţa – „U” Cluj 1 – 5, (0 – 3), LPS Cluj-Napoca – FC Municipal Baia Mare 6 – 1, (3 – 1).

Leave a Comment