„Cupa AJF” şi-a stabilit câştigătoarele ediţiei a XIX-a

Unirea Mirşid a câştigat competiţia rezervată echipelor din Liga a IV-a, Olimpia Rus s-a impus în întrecerea echipelor din Liga a V-a, iar CS Crasna a ocupat locul întâi la categoria juniori A1

Faza finală a celei de-a XIX-a ediţii a „Cupei AJF” Sălaj s-a desfăşurat duminică, în sala de sport din Valcău de Jos, având loc opt meciuri în această fază a competiţiei. Dacă în anii anteriori, echipele din Liga a IV-a şi a V-a au evoluat într-o singură competiţie, în acest an, au fost organizate întreceri pentru fiecare eşalon în parte. Conducerea AJF Sălaj a organizat în premieră „Cupa AJF” şi pentru echipei de juniori A1, a căror meciuri au loc în deschiderea partidelor din Liga a IV-a.
În semifinalele competiţiei rezervată echipelor din Ligii a IV-a, s-au calificat: Unirea Mirşid, Cetatea Buciumi, CS Barcău Nuşfalău şi Olimpic Bocşa. Cetatea Buciumi s-a impus cu scorul de 3 – 2 după executarea loviturilor de departajare în faţa echipei CS Barcău Nuşfalău, iar cealaltă semifinală a fost câştigată cu scorul de 4 – 2 de Unirea Mirşid.
În finala mică, CS Barcău Nuşfalău a dispus cu 3 – 2 de Olimpic Bocşa, după ce formaţia din Bocşa a condus cu 2 – 0 la pauză.
Finala mare şi ediţia a XIX-a a „Cupei AJF” pentru echipele din Liga a IV-a a fost câştigată de Unirea Mirşid, echipa condusă de Mihai Bode impunându-se cu scorul de 4 – 1 în duelul cu Cetatea Buciumi. La pauză, Mirşidul a condus cu 1 – 0.
În finala mare a echipelor din Liga a V-a, s-au duelat Sporting Zalău şi Olimpia Rus, formaţia din Rus câştigând cu scorul de 3 – 0. Locul trei i-a revenit Voinţei Derşida, care a câştigat „la masa verde”, cu 3 – 0 partida cu Someşul Someş Odorhei.
Competiţia rezervată echipelor de juniori A1 a fost câştigată de CS Crasna, echipă ce a dispus cu 4 – 1 de Silvania Cehu Silvaniei.
Echipele clasate pe primul loc la cele trei categorii, au primit din partea conducerii AJF Sălaj 4 mingi, medalii, cupe şi diplome. Cupe şi diplome au primit şi echipele de pe locurile doi şi trei. Formaţiile de pe locul doi au primit câte trei mingi, iar cele de pe poziţia a III-a, câte două mingi. Formaţiile clasate pe locul patru au primit două mingi şi o diplomă. Premierea a fost făcută de preşedintele AJF Sălaj, Daniel Sabou şi de secretarul AJF Sălaj, Leontin Moga.
„Au fost meciuri spectaculoase, unele dintre ele chiar foarte spectaculoase. Felicitări câştigătoarelor, dar şi celorlalte echipe participante pentru fair-play-ul de care au dat dovadă. Mulţumim pe această cale autorităţilor locale din Valcău de Jos, pentru faptul că ne-au pus la dispoziţie sala de sport”, a afirmat secretarul AJF Sălaj.
Arbitrajul fazei finale a fost asigurat de Gabriel Bârjac, Gabriel Almaş, Seiche Flaviu şi Sergiu Duma.

Alte articole

Leave a Comment