Zalăul, un oraș paralizat din cauza lucrărilor făcute “fără cap”

Neajunsurile, lipsa de comunicare a autorităților și punerea la încercare peste orice limită a răbdării zălăuanilor, au făcut ca în aceste zile – când începerea unui nou an școlar a transformat traficul din municipiu într-un coșmar pentru orice șofer – să ne întrebăm cât mai avem de așteptat până când obiectivele începute în iarna trecută să fie finalizate. Vorbim despre cele demarate pe segmentul infrastructurii rutiere din Zalău.

De departe, una dintre cele mai mari probleme ale municipiului, din acest punct de vedere, o constituie reabilitarea străzii Cloșca, o stradă care este blocată din luna februarie a acestui an pentru lucrări ample de reabilitare. Justificările succesive și lipsite de consistență ale municipalității, contractele întocmite fără posibilități concrete de a sancționa întârzierile constructorului sau al societăților ce fac parte din contract, dar mai ales lipsa de comunicare pe relația autoritate-cetățean, au făcut ca strada Cloșca să reprezinte, mai ales în această perioadă în care a început și noul an școlar, să fie o adevărată pacoste pentru zălăuani.

Dintre toate șantierele aflate în plină desfășurare în municipiu, cel de pe strada Cloșca este cel care scoate din sărite și pe cel mai răbdător cetățean. Lucrările au început în luna februarie și ar fi trebuit să fie de mult finalizate. În acest moment, în plină toamnă, lucrurile nu par să arate foarte promițător. Un cumul de factori între care se evidențiază “trasul de timp” și lipsa de organizare ori corelare a lucrărilor desfășurate de societățile parte din contract, au făcut ca o reabilitare – ce-i drept, una de amploare – a unei simple străzi, nici măcar una foarte mare, să se întindă în final pe parcursul unui an întreg.

Este adevărat că acest tip de lucrare, prin refacerea rețelei de telecomunicații (cablu-tv telefonie și internet) înlocuirea completă a sistemului de iluminat public și amplasarea rețelei de cablu în subteran, plus asfaltarea completă este, prin complexitatea ei, prima lucrare de acest gen din istoria Zalăului. Chiar și cu această circumstanță atenuantă, termenul de finalizare este nejustificat de îndepărtat.

În continuare, drumul este blocat, accesul către unitatea de învățământ de pe această stradă se face greu și, evident, doar pe jos, iar consecințele se răsfrâng asupra traficului din întreg municipiul, cu precădere asupra celui de pe bulevard. Din cauza faptului că strada Cloșca rămâne pe mai departe blocată, orele dimineții și cele de la final de program sunt un adevărat calvar pentru conducătorii auto care circulă pe bulevard precum bancurile cu peștii din plasa pescarului.

 Primăria Zalău se spală pe mâini: “Constructorul va plăti penalități”

În lipsa unor informări care ar fi trebuit să vină, în mod firesc, din partea municipalității, poate chiar sub forma unei conferințe de presă care să ne ofere posibilitatea să informăm cetățenii cu privire la situația lucrărilor de pe strada Cloșca, am solicitat municipalității câteva date de ultimă oră în ceea ce privește stadiul lucrărilor. Conducerea Primăriei Zalău a răspuns sec că vor fi imputate sume reprezentând penalități, constructorului obiectivului. Însă, pe cine mai încălzește astfel de sancțiuni? Pe plătitorul de taxe și impozite, cu siguranță nu.

“Pentru întârzierile lucrărilor de pe strada Cloșca, constructorul va plăti penalități. Lucrările, până acum, sunt finalizate în proporție de 65 – 70 la sută.

În acest moment pe sectorul de drum cuprins între strada Crișan și strada Andrei Mureșanu este pus stratul de balast stabilizat. Se face verificarea și de către ISC prin faze determinante pentru stabilirea calității lucrărilor. Pe porțiunea de la grădinița ”Ion Creangă” până la intersecția cu strada Andrei Mureșanu, a fost finalizat, zilele trecute, stratul de asfalt și în parcări.

Urmează să fie asfaltat și tronsonul de drum de la intersecția cu strada Crișan până la grădiniță, fiind planificat pentru miercuri, 12 septembrie.

În continuare se vor amenaja trotuarele. Menționăm faptul că SDEE Electrica a introdus în subteran toată rețeaua electrică și urmează branșarea locuințelor, după care se demolează rețeaua veche. Operatorii de rețele de telefonie și internet vor demonta cablurile în paralel cu SDEE, urmând conectarea la rețeua nouă.

Se execută și o nouă rețea de iluminat public. Este finalizat soclul din beton al stâlpilor de iluminat, apoi vor fi montați stâlpii, iar în aproximativ 15 zile, iluminatul public va fi funcțional pe noua rețea electrică. Practic în amplasament lucrează trei constructori pe trei contracte diferite și lucrările trebuie interconectate pe etape. Operatorii de rețele de telefonie și internet, la rândul lor, trebuie să coboare cablurile în canalizația făcută de constructor, care încă nu este în totalitate finalizată și apoi să conecteze  serviciile de telefonie și internet. Suntem zilnic în șantier și verificăm stadiul lucrărilor, dirigintele de șantier verifică modul de execuție, ne asigurăm ca lucrările să fie executate corespunzător, de calitate și în conformitate cu proiectul”, se arată în comunicatul municipalității.

Lipsă de comunicare și asumare din partea autorităților

Desigur, în astfel de situații, în proiecte la care participă pe lângă constructorul principal, și alte societăți, corelarea lucrărilor este o problemă majoră de cele mai multe ori. Pot apărea întârzieri, stagnări (unele neimputabile, cauzate de timpul nefavorabil) sau lipsa comunicării corecte și la timp între participanții la lucrări și beneficiar. Totodată, lipsa informării, prin comunicate sau conferințe de presă, prin care cetățenii chiar și în cazul întârzierilor să fie în mod onest și la timp informați, au făcut ca această reabilitare să devină un adevărat punct nevralgic al Zalăului.

Chiar dacă s-a greșit, chiar dacă se întâmpină greutăți sau probleme ce nu puteau fi prevăzute, chiar dacă întârzierile trec de orice limită a firescului, cel mai firesc este să le comunici oamenilor care plătesc taxe și impozite despre ce se întâmplă! Comunicarea cu cetățenii ar trebui să fie o obligație, dacă nu legală, cel puțin morală. Ca autoritate locală, municipalitatea ar fi trebui să anunțe periodic cetățenii (nu doar la solicitarea presei), să-i informeze despre tot ceea ce se întâmplă în comunitatea lor. Însă când aleșii aleg să tacă mai mereu, indiferent de numărul sau gravitatea problemelor existente fie și într-un amărât de municipiu cum este Zalăul, acest lucru denotă din partea municipalității iresponsabilitate ori lipsă de interes. Sau ambele la un loc…

 

Alte articole

3 Thoughts to “Zalăul, un oraș paralizat din cauza lucrărilor făcute “fără cap””

  1. Cosma

    Este un timp mult prea lung pt o stradă, chiar și cu introducerea cablurilor in subteran ceea ce este de lăudat. Imediat vine iarna și lucrarea abia este la jumătate după cum am constatat pe viu azi. Nici bulevardul nu se poate spune că stă mai bine,lucrările lasă de dorit dar asta este așa e la noi.

  2. De unde nu-i nici Dzeu nu cere

    Astia n-au minte sa conduca o comuna, daramite o resedinta de judet.
    Luati primii trei primari din judet si lasati-i 6 luni in locul vostru, sa vedeti ca lucrurile se pot face si altfel, nu cu atata prosteala!

  3. Erika

    Buna dimineata!voi posta aici poate vor citi cei care sunt capabili sa faca ceva in acest caz sper sa citeasca si primarul.Este vorba de strada Closca pe care o stiim ca este in renovare…foarte bine felicitari ,dar trotuarul pentru siguranta copiilor nu s-a facut deloc ..macar nivelarea trotuarului.Am fost martor azi dmineata cum a cazut o fetita intr-o groapa pe trotuarul denivelat in drum spre scoala pentru ca printre masini este un pericol pt ei.Se poate veni dimineata intre 7 si 8 sa vedeti in ce pericol sunt copii si noi parintii pe trotuar.Va rog sa luati masuri pt siguranta pietonilor!!!

Leave a Comment