Victimele violenței în familie au adăpost și hrană asigurate în Zalău

Consiliul Local municipal a aprobat, în ședința de Consiliu local de joi, înființarea unui centru care va acorda asistenţă persoanelor din Zalău, femei, copii sau bărbați, familii care sunt victime ale violenţei domestice. Statistica arată că, în țară, la fiecare 30 de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei persoane (în special femei) în ţara noastră, iar trei din 10 femei au fost agresate fizic sau psihic, de la vârste fragede. În realitate, numărul lor este mult mai mare, în condiţiile în care la noi în ţară „rufele murdare se spală în familie”. În plus, multe dintre femeile agresate rămân în acelaşi mediu pentru că nu au unde apela.  

Primăria Municipiului Zalău a pus baza înfiinţării unui centru pentru victimele violenţei domestice ce va funcționa, pentru început, în clădirea din strada Toamnei nr 9, la etajul 3. Este vorba despre clădirea Centrului Social de Urgență, iar măsura plasării acestei secții la etajul 3 a fost luată tocmai pentru a asigura o protecție, dar și o intimitate adecvată persoanelor care vin aici, femei, bărbați, mame sau tați cu copii, în urma unor evenimente traumatizante petrecute în familiile fiecăruia. Deocamdată, capacitatea acestui centru ce va funcționa la etajul 3 al adăpostului este una limitată, de 20 de locuri, însă reprezentanții Primăriei Zalău au spus că în funcție de dinamica situației, lucrurile vor fi adaptate conform cerințelor, pe viitor. Înființarea acestui serviciu nu va implica, deocamdată, costuri suplimentare cu personalul, întrucât serviciile vor fi asigurate de către cei care lucrează în cadrul adăpostului. Persoanele care se vor caza aici în urma unor evenimente deosebite petrecute în familie vor putea sta până la două luni în acest centru, timp în care, cu sprijinul autorităților locale, se va încerca găsirea unei soluții pe termen mai lung.

Alte articole

Leave a Comment