Vești îngrijorătoare pentru cei care vor să ajungă pe Litoral în perioada următoare

Autoritățile iau în calcul pentru zilele următoare, restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, duminică seara. Situația a devenit, din nou, destul de gravă, numărul cazurilor raportate zilnic fiind tot mai mare. Avertismentele medicilor și autorităților nu par să fie luate în serios de populație, iar cifrele devin tot mai alarmante de la o zi la alta. Numărul pacienților internați la Terapie intensivă a depășit pragul de 200, iar decesele din ultimele 24 de ore sunt mai multe decât în zilele precedente – 23 de persoane.

„Am văzut zilele acestea în aglomerările urbane, pe litoral, cum o parte dintre cetățeni nu respectă regulile minime de precauție, vedem că avem o creștere a numărului de cazuri. Avem o transmitere comunitară accentuată în acest moment. Crește și numărul cazurilor grave, asta înseamnă că avem o virulență crescută, sunt afectate grupele de risc”. Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4 la sută de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”. Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor. „Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat el. „Analizăm Valea Prahovei și litoralul, acolo se respectă cel mai puțin regulile. Reevaluăm și agenții economici”, a subliniat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”. Potrivit unor surse de la Palatul Victoria, Litoralul românesc ar fi principala zonă vizată de autorități, dat fiind faptul că sfârșitul trecut de săptămână, toate stațiunile de pe Litoral au fost aproape pline, dar, ceea ce a reprezentat un semnal de alarmă pentru autorități, a fost în special faptul că în cele mai mari stațiuni petrecerile fără nici cea mai mică regulă de protecție ori distanțare, s-au ținut lanț, mii de tineri participând, fără măști și fără să respecte regulile de distanțare, la evenimente și petreceri pe plajă sau pe străzile din stațiuni, în jurul hotelurilor. Același surse spun că un nou pachet de măsuri restrictive ar putea fi introdus începând din această săptămână, luându-se în calcul chiar închiderea unor zone/locuri, în special de pe Valea Prahovei (Sinaia, Predeal, Bușteni, Azuga, Brașov, Poiana Brașov) dar și impunerea de restricții severe ce vor viza unele zone din stațiunile de pe Litoralul Mării Negre. Situația nu este mai bună nici în lume, China, de exemplu, anunțând o explozie a numărului de cazuri în capitala Beijing și zonele limitrofe, deja școlile și o serie de instituții importante fiind închise încă de vinerea trecută.

 

Alte articole

Leave a Comment