Tinerii care au bătut și violat o fată din Zalău și-au primit pedepsele. Zilele trecute, aceștia au atacat sentința cu apel

Cei doi adolescenți care, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, au forţat o adolescentă de 16 ani să se dezbrace, au pus-o la pământ cu multiple lovituri, au violat-o, iar apoi au obligat-o să plece acasă dezbrăcată, și-au primit pedepsele. Judecătorii zălăuani l-au găsit vinovat pe Ionuț Farcaș, 19 ani, de comiterea infracţiunii de viol, condamnându-l la 7 ani de închisoare, acesta fiind, totodată, găsit vinovat și pentru lovire şi alte violenţe, pentru care a mai primit 2 ani de închisoare. Cum cele două fapte au fost săvârşite la sfârșitul lunii septembrie 2019,  în stare de concurs real, instanţa a contopit cele două pedepse şi au aplicat-o pe cea mai mare, adăugând un spor de o treime din cealalta.

Tânărul va sta în închisoare 7 ani şi 8 luni, aceasta dacă instanța nu va decide altfel în urma apelului. De asemenea, tânărului i s-a interzis să comunice cu victima ori cu membrii familiei ei sau de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 de metri timp de 5  ani. În ceea ce o priveşte pe Mihaela V., minora de 16 ani ca a participat la agresiune, lovind-o pe victimă şi obligând-o la anumite acte sexuale, instanţa a luat o măsură educativă şi a stabilit ca aceasta să fie internată într-un centru de detenţie pe o durată de trei ani pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lovire sau alte violenţe. Cealaltă fată, de 13 ani, nu răspunde penal. Cei doi inculpaţi au fost obligaţi să achite Spitalului Judeţean Zalău suma 4.300 de lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu serviciile medicale oferite persoanei vătămate, actualizate cu dobânda legală penalizatoare de la data acordării serviciilor până la data plăţii efective.

De asemenea, ei vor avea de plătit victimei câte 20.000 de lei cu titlu de daune morale şi 300 de lei, daune materiale şi câte 1.200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cei doi au atacat sentința prin apel. Reaminitm că fapta a fost săvârșită în 25 septembrie 2019. O elevă din Zalău a trecut prin momente greu de imaginat, fiind bătută crunt, pe un teren viran din apropierea magazinului Kaufland din Zalău, apoi violată și obligată să întrețină relații sexuale orale de către tinerii menționați. Tânăra a fost ulterior umilită și obligată să plece acasă dezbrăcată, având pe ea doar lenjeria intimă, fără sutien, în cele din urmă aceasta reușind să apeleze la o echipă de polițiști de pe stradă.

 

Alte articole

3 Thoughts to “Tinerii care au bătut și violat o fată din Zalău și-au primit pedepsele. Zilele trecute, aceștia au atacat sentința cu apel”

  1. Anonim

    Corect ar fi să fie obligați la muncă, să-și plătească detenția, nu să huzurească pe banii contribuabililor. Ba mai beneficiază și de sex gratis.

  2. Anonim

    Corect ar fi..sa fie impuscati in cur

  3. Anonim

    pacat ca nu au avut un “accident” in arrest si sa le fi picat sculele uscate, sa fi fost castrati cum se castreaa berbwecii tinerii !!! cu un cleste !!! sau in situatia lor cu sututi in coaie pana le cadeau uscate !!

Leave a Comment