Timbrul de mediu ar putea avea un înlocuitor începând din primăvară

 “Răposatul” timbru de mediu ar putea avea, în luna martie a anului viitor, înainte de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), un înlocuitor. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat zilele trecute în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului de resort pe anul viitor că bugetul AFM va fi aprobat în martie – aprilie, anul viitor. “Sper ca până atunci să avem o înlocuire a Timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică << Poluatorul plăteşte! >>.

Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul, ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem HG-ul de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante (înainte de a se produce un eveniment avut în vedere, n. red.) pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a spus Gavrilescu.

 Autovehiculele cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii

Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii. Taxa ar putea fi fi aplicată de anul viitor. Graţiela Gavrilescu a menţionat că vor fi trei criterii în funcţie de care va fi stabilită noua taxă: capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de CO2 (dioxid de carbon) a maşinii. Deşi surse apropiate situaţiei spun că noua taxă va viza toate maşinile care circulă în România, şi nu doar pe cele înmatriculate la momentul apariţiei taxei, ministrul a refuzat să confirme acest lucru, spunând doar să avem răbdare. “Cu siguranţă nu va fi o taxă sau un impozit.

Va fi o metodă prin care dorim foarte mult ca toate autovehiculele care circulă pe drumurile patriei şi care poluează, care au o normă inferioară de poluare euro 2, 3 sau 4, să fie taxate în funcţie de emisiile pe care le dau. Luăm în calcul trei criterii, respectiv capacitatea cilindrică pentru care deja se plăteşte un impozit, după care luăm norma de poluare a fiecărei maşini şi emisiile de CO2 pe care le produce fiecare maşină’’. Ministrul a mai subliniat faptul că este pusă în pericol calitatea aerului pentru că de la începutul anului au intrat în ţară foarte multe maşini care poluează într-un ritm îngrijorător.

Leave a Comment