Sălăjenii – pe marginea prăpastiei sociale: inflație fără precedent, rate tot mai mari și salarii “înghețate”

Românii trăiesc vremuri din ce în ce mai grele. În timp ce aleșii, de la cei locali, județeni, până la parlamentarii ajunși pe cele mai înalte fotolii ale țării printr-o simplă voință a… calculatorului, trăiesc fără niciun fel de stres financiar, românii cu zeci de ani de muncă în spate, cu studii și experiență, rămân în continuare oropsiții și batjocoriții societății, prin voința și responsabilitatea directă a celor care nu au nicio grijă în această privință. Și pentru ca dezastrul să fie complet, tot asupra celor care se zbat la limita sărăciei, se răsfrâng și efectele dezastruoase ale deciziilor celor care, așa cum spuneam, și-au asigurat atât prezentul cât mai ales viitorul, prin salarii uriașe și pensii speciale denumite pe bună dreptate “pensii nesimțite”. Astfel, pe lângă veniturile din ce în ce mai mici comparativ cu creșterea prețurilor indiferent despre ce sector vorbim, românii suportă în această perioadă și efectele celei mai mari inflații din ultimii ani.

O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna februarie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,65 la sută. Prețurile au explodat, de asemenea, consecințele asupra coșului zilnic de alimente fiind devastator pentru majoritatea românilor.

În luna mai, comparativ cu luna cu aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,50 la sută, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54 la sută, cele nealimentare cu 0,58 la sută şi serviciile cu 0,1 la sută. Toate acestea după ce scumpiri successive, ce au ajuns în multe cazuri cu aproape 50 la sută, au avut loc în ultimul an. În aprilie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,2 la sută, în creştere faţă de martie, când a fost 5 la sută. În mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,93 la sută, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,75 la sută, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,72 la sută .

Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în mai, la cartofi (18,56 la sută), fructe proaspete (18,37 la sută), alte legume şi conserve de legume (17,47 la sută) şi gaze naturale (10,43 la sută). Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în mai faţă de decembrie, cu 5,69 la sută.

La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6 la sută prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicând o inflaţie de 3,5 la sută în 2018. acestor dezastre, venite pe un fond tot mai instabil și mai anemic al veniturilor majorității românilor, vin cu o creștere fără precedent a ratelor bancare, serviciilor medicale, medicamentelor dar și utilităților, multe dintre ele calculate în moneda europeană care a înregistrat la rândul ei creșteri îngrijorătoare în ultimele luni.

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Sălăjenii – pe marginea prăpastiei sociale: inflație fără precedent, rate tot mai mari și salarii “înghețate””

  1. Anonim

    marc,ciunt si toate gunoaiele se bucura ca a avut muuulti prosti care sint deacord cu ce fac ei ,deh mai bine un mic si o apa decit prosperitate ,meritati asta si abia este inceputul hai la lins sustinatori ai gunoaielor!

  2. Anonim

    primesc ceea ce au votat !
    PSD= hotie, coruptie, prostie, nesimtire si minciuna
    o tara de prosti condusa de hoti !

  3. Anonim

    Militianca de la ISJ si-a pus un picior in ghips! Cand nu-i prin Grecia, in concediu, este in concediu medical! Incompetenta este la ea acasa cu familia de impostori, Pop Ghita de la Racas!

Leave a Comment