Pentru că au refuzat să muncească, sute de persoane şi familii din Sălaj au rămas fără ajutor social

Sute de sălăjeni, beneficiari de ajutor social,  care au refuzat să muncească au rămas fără bani. În primele nouă luni ale acestui an, ianuarie- septembrie, peste 660 de ajutoare sociale au fost suspendate.

Sute de familii şi persoane din judeţul Sălaj care au refuzat să presteze muncă în folosul comunităţii sau un loc de muncă au rămas în cursul acestui an fără singura sursă de venit: ajutorul social  – acordat în baza Legii 416-2001.  Potrivit  reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj,  numărul mediu de beneficiari de ajutor social în primele nouă luni la nivel de judeţ a fost de 2.640 de familii şi persoane singure, din care numai în municipiul Zalău – 82 de familii şi persoane singure. Tot în perioada precizată, în mai multe unităţi adminstrativ teritoriale din Sălaj, pentru nerespectarea  Legii privind acordarea ajutorul social,  s-a dispus suspendarea plăţii, în total  fiind vorba despre 668 de familii şi persoane singure. Comuna din Sălaj,  cu cele  mai multe ajutoare sociale suspedate   este Nuşfalău – 64 de cazuri, urmată de Chieşd – 62 de cazuri, Fildu de Jos – 56 de cazuri, Valcău de Jos – 39 de cazuri, Şimleu Silvaniei – 28 de cazuri, Meseşenii de Jos – 24 de cazuri şi comuna Sânmihaiu Almaşului – 24 de cazuri. Pentru a primi lunar banii reprezentând  ajutorul social, persoanele beneficiare  trebuie să se prezinte la sediul primăriei de domiciliu, în vederea efectuării unui anumit număr de ore în folosul comunităţii. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de: 142 de lei pentru persoana singură, 255 de lei pentru familiile formate din  două persoane, 357 de lei pentru familiile formate din  trei persoane, 442 de lei pentru familiile formate din  patru persoane,  527 de lei pentru familiile formate din  cinci persoane şi câte 36,5 de lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

Alte articole

6 Thoughts to “Pentru că au refuzat să muncească, sute de persoane şi familii din Sălaj au rămas fără ajutor social”

  1. Anonim

    Pt.142 lei nu ma dau jos din pat.

    1. Anonim

      Omule, 142 de lei este ajutorul minim. Nu salar… Pentru banii aia trebuia sa muncească și ei un pic.

  2. anonim

    Asa,asa mai bine stai,vai de capul tau,putoare.

  3. Cineva

    De fapt nu le-au suspendat pt ca nu vor sa muncească ci pt ca au plecat in străinătate la munca, si normal ca nu mai aveau cum sa lucreze in tara. Când se întorc își reiau dosarele pt ca nu ei nu declara cât au câștigat acolo sinu se poate demonstra cât au câștigat acolo.
    Practica asta e veche de când lumea.

  4. Anonim

    Da în orașul Zalău cate putori sunt? Ați menționat doar pe cei de la sate,!!au bani dai dracului daca își permit chirii …niste paraziți numai că primesc pomana,dar nu le place apa și săpunul,nici munca doar înșelătoriile!!!ce neam dezgustător pot fii!!!

  5. Nicu

    Da despre cei Pusta Vale, arondata de Șimleu, nu spune nimeni nimic. Iau ajutor si vin după el cu mașini bengoase, iau ajutor și cumpără toate casele din oraș, pe ei nu-i întreabă nimeni de unde au bani, numai le dam ajutor.

Leave a Comment