Pensiile speciale ar putea fi eliminate pentru toate categoriile de bugetari

Deputații, senatorii, judecătorii, procurorii, dar și militarii și polițiștii sunt doar câteva dintre categoriile de bugetari ce ar putea pierde pensiile speciale pe care le primesc în prezent, potrivit unui proiect de act normativ pus recent în dezbaterea senatorilor.

Schimbările ce vizează pensiile speciale se regăsesc în Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu, document ce a fost înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și care are nevoie, pentru a se putea aplica, de aprobarea Parlamentului, a șefului statului și de oficializare, prin publicarea în Monitorul Oficial.

Inițiativa legislativă prevede eliminarea pensiilor de serviciu sau, așa cum mai sunt ele cunoscute, pensii speciale, pentru o serie de categorii de lucrători la stat. Mai exact, vorbim despre propunerea de eliminare a pensiilor speciale pentru deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate ai instanțelor judecătorești și al parchetelor, militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, funcționari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic și consular al României, ai Curții Constituționale și pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Potrivit inițiatorilor, anomaliile “generate de existența pensiilor de serviciu sunt de ordin social și financiar și influențează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorității populației, există un sentiment de dezaprobare, nemulțumire și frustare  față de acest sistem de pensii de serviciu. Conform unei cercetări sociologice (…), peste 80% din populația României solicită eliminarea pensiilor de serviciu, cunoscute ca pensii speciale”.

O inițiativă legislativă asemănătoare a fost lansată în dezbaterea Senatului și în 2017 (detalii, aici), dar aceasta viza eliminarea pensiilor speciale doar pentru o parte dintre bugetarii care beneficiază de ele și nu se va aplica, deoarece a fost respinsă, în luna martie a anului trecut, de senatori.

Alte articole

5 Thoughts to “Pensiile speciale ar putea fi eliminate pentru toate categoriile de bugetari”

  1. PRIMARUL

    MAI USOR AFOST DE ELIMINAT REGIMUL COMUNIST DECAT AR PUTEA FI ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE !!!!

  2. Vin alegerile !

    Se apropie alegerile, atunci se lanseaza theme pe placul votantilor, sa mearga la vot. In realitate, nu va fi nimic, toate partidele sunt de si pentru bogatani. Nu numai pesedei tin cu dintii, can porcu de straita, de privilegii !

  3. Asta nimeni n-o mai crede!

    E ca si cum hotul neprins ar da BENEVOL ce-a furat inapoi la pagubit. E cum zici tu 17:04 se simte aer de alegeri si partidele vin cu oferta de minciuni, colectia primava – vara 2019.

  4. Anonim

    cum ??? Sa plece cainele de la macelarie de buna voie ? Asta nu se poate intampla in Romanica !

  5. Anonim

    un referendum? inca unul in care politicienii sa-si bage scula ?!?!

Leave a Comment