Noi măsuri de susținere a celor aflați în șomaj, care doresc să se angajeze

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj a organizat, vineri, o conferință de presă în care a fost prezentat un nou program de finanțare destinat șomerilor. Directorul instituției, Ioan Ionel Mureșan, a anunțat că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 36 de luni, proiectul „Pro Acces Ro Acces Alternativ RMPD – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi”, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU). Prin intermediul acestui proiect, ANOFM și-a propus să susțină financiar, din FSE, măsurile active acordate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) în perioada 2014 – 2021, pentru încadrarea a 110.540 de șomeri non-NEETs aflați în evidențele acestora. Menționăm că pentru perioada 2014 – 2018 cheltuielile sunt retrospective. NEET – înseamnă “Not in Education, Employment, or Training” adică o persoană car enu se află într-un proces educațional, de angajare sau care să urmeze vreun curs de pregătire într-un anumit domeniu.

Sunt finanțate primele acordate șomerilor non – NEETs care s-au angajat/se angajează (activare, mobilitate), precum și subvențiile acordate angajatorilor pentru încadrarea persoanelor din categoriile celor cu vârsta peste 45 ani, părinți unici întreținători, șomeri de lungă durată, persoane care mai au 5 ani până la pensie.

Proiectul va fi implementat cu sprijinul AJOFM din cele 7 regiuni eligibile conform cererii de finanțare, respectiv Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest.

Bugetul proiectului este de aproximativ 256.359.153,25 de euro (1.220.386.745,84 lei) din care aproximativ 225.555.280,27 de euro (1.037.328.733,97 lei) cheltuieli totale nerambursabile (curs 1 euro = 4,599 lei).

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj invită angajatorii din județul nostru pentru încheierea de convenții pentru subvenționarea locurilor de muncă în baza articolelor 80 și 85 din Legea 76/2002 pentru persoanele care fac parte din grupul țintă a acestui proiect.

Pe lângă condițiile impuse de art. 80 și art. 85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și de HG 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, beneficiarii mai trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Persoanele încadrate în muncă trebuie să provină din rândul persoanelor aflate înregistrate în evidența AJOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (șomeri indemnizați sau neindemnizați);

La data încadrării în muncă persoanele trebuie să aibă vârsta împlinită de 25 de ani;

Începând cu data de 01.01.2014, persoanele încadrate în muncă nu au mai beneficiat de primă de activare (prevăzută la art 73^2 alin (1) din Legea 76/2002), primă de mobilitate (prevăzută la art. 74 sau 75 din Legea 76/2002) sau subvenție pentru încadrarea în muncă (prevăzută la art. 80 sau 85 din Legea 76/2002).

 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Noi măsuri de susținere a celor aflați în șomaj, care doresc să se angajeze”

  1. Anonim

    cel mai important e ca muresan are servici, un somer in minus, poate isi plateste amenzile de la curtea de conturi

Leave a Comment