La Şimleu Silvaniei, Cehu şi Jibou, Taxele şi impozitele locale rămân neschimbate

În timp ce zălăuanii vor scoate din buzunare bani mai mulţi pentru plata impozitelor locale aferente anului 2015, şi anume cu cinci la sută în plus faţă de anul 2014, locuitorii din celelalte oraşe ale judeţului vor plăti taxe şi impozite la fel ca anul trecut. La Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei taxele nu au fost majorate, iar bonificaţia pentru plata integrală a dărilor faţă de bugetul local este mai mare în toate cele trei oraşe precizate faţă de municipiul Zalău.
Potrivit primarului Septimiu Ţurcaş, taxele şi impozitele locale în oraşul de sub Măgură au rămas neschimbate şi se vor încasa începând de joi, 8 ianuarie 2015. Bonificaţie pentru şimleuanii care reuşesc să-şi achite dările integral faţă de bugetul local până în data de 31 martie este de şapte la sută pentru persoanele fizice şi cinci la sută pentru persoanele juridice. La Cehu Silvaniei, impozitele şi taxele locale vor putea fi achitate tot de joi, 8 ianuarie, iar contribuabilii, atât persoane fizice cât şi juridice care reuşesc să-şi achite integral contribuţiile, până la 31 martie, vor beneficia de o bonificaţie de zece la sută.
De asemenea, în oraşul de pe Someş, la Jibou, taxele şi impozitele faţă de bugetul local pot fi achitate de la începutul acestei săptămâni, iar bonificaţia pentru plata integrală este de zece la sută.

La Zalău – bonificaţie de cinci la sută

În municipiul Zalău impozitele şi taxele locale vor putea fi achitate de către contribuabili, începând de luni, 12 ianuarie 2015, la departamentul „Impozite şi taxe” din cadrul Primăriei Municipiului Zalău. Astfel, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, datorate pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice care au restanţe achitate, până în data de 31 martie a anului fiscal se acordă o bonificaţie de cinci la sută. De asemenea, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijloacele de transport datorat pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice care au restanţe achitate, până în 31 martie a anului fiscal se acordă aceeaşi bonificaţie.
Reduceri la plata impozitului şi taxelor locale se acordă şi pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constă în exclusivitate în indemnizaţie de şomaj sau ajutor social. Facilităţile sunt: pentru o singură persoană – reducere cu zece la sută a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu precum şi pentru terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din două persoane – reducere cu 20 la sută pentru clădirea de domiciliu şi terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din trei persoane – reducere cu 30 la sută a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din patru persoane – reducere cu 40 la sută a impozitului şi pentru familiile compuse din mai mult de patru persoane – reducere de 50 la sută. Persoanele în cauză trebuie să ştie că în vederea acordării acestor facilităţi se va efectua o anchetă socială de către Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară (DASC) Zalău în vederea stabilirii situaţiei reale a familiei. Ancheta pe baza căreia se va acorda facilitatea fiscală va fi însoţită de următoarele documente: dovada veniturilor prin adeverinţă de salarizare, cupoane de pensie, ajutor de şomaj, ajutor social, adeverinţă de la Direcţia Finaţelor Publice prin care să se ateste faptul că persoana nu este privatizată, declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile familiei, componenţa familiei, act de identitate sau orice alte documente pentru susţinerea cauzei. Reducerea se va acorda proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele în cauză depun documente justificative, condiţia de bază fiind lipsa restanţelor.

Reduceri şi scutiri pentru persoanele cu handicap

Familiile care deţin o singură locuinţă, în care îşi au domiciliul, şi au copii cu invaliditate de gradul I sau II, sau handicap grav sau accentuat, neinstituţionalizaţi, vor beneficia de o reduce a impozitului pe clădire şi terenul aferent de 50 la sută, iar familiile care au în componenţă o persoană încadrată în gardul I de handicap, cu excepţia copiilor, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri. Şi în acest caz, pentru a putea beneficia de reduceri sau scutiri, beneficiarii, vor trebui să depună o solicitare a înlesnirii însoţită de acte doveditoare a situaţiei care atestă starea de sănătate.

Modalităţi de plată

Zalăuanii care vor să-şi achite impozitele şi taxele au la îndemână mai multe modalităţi de plată, una dintre ele este destinată persoanelor care au acces la internet şi deţin un card bancar, prin www.ghiseul.ro. Pentru această modalitate online de plată, utilizatorul trebuie să aibă cont şi parolă, care se obţin o singură dată de la Primăria Municipiului Zalău, camera 5, în timpul programului de lucru. În anul 2014, 227 contribuabili au făcut plăţi prin www.ghişeul.ro, în valoare de 53.890 de lei. Alte posibilităţi de plată sunt la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Zalău şi ale CEC Bank. În evidenţele Serviciului Impozite şi Taxe Locale sunt 38.335 de poziţii de rol – contribuabili persoane fizice şi 2.563 de poziţii de rol – contribuabili persoane juridice.

2 Thoughts to “La Şimleu Silvaniei, Cehu şi Jibou, Taxele şi impozitele locale rămân neschimbate”

  1. Anonim

    normal, zalauanii trebuie sa suporte operaia primarului…

  2. Anonim

    ce bine e ca au majorat impozitele si tarifele la zalau, ce bine ca au dat unda verde construirii pe spatiile verzi, vezi puzul aprobat pentru baican @company pe terenurile primariei de la directia agricola , ACOLO S-A DAT UN TUN IMOBILIAR SI UN JAF CONTRA INTERESELOR CETATENILOR-CERCETATI ZIARISTILOR SI VA VETI CRUCI………….PRIMARIA PUTEA SA VINDA TERENURILE RESPECTIVE NU SA- IMPROPRIETAREASCA MAFIA LUI POTROVITA SI BAICAN////////////// a se mai vedea cazul schimbului cu giorgiani un alt jaf prin care a vandut georgiani trerenul pentru peny si primaria s-a ales cu un teren viran si fara utilitati aproape in Panic ALO PRESA , DNA !? DORMITI?! CAND ZORNAIE LANTURI SI IN ZALAU????????

Leave a Comment