Cozi interminabile: schimbarea termenului de valabilitate al pașapoartelor- o necesitate

Paşapoartele românilor care au vârsta de peste 25 ani ar putea avea în curând o valabilitate de 10 ani. Este soluţia găsită de Ministerul Afacerilor Interne la cozile interminabile din fiecare an, mai ales în perioada verii, cozi formate la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor. “Există deja o propunere a de a prelungi valabilitatea pașapoartelor de la cinci ani la zece pentru cei care au împlinit 25 de ani și vă anunț că am demarat deja o inițiativă de modificare a legii și vom susține o astfel de măsură”, a spus ministrul Carmen Dan într-o declarație de presă.

Ministrul Carmen Dan a reaminit celor interesați faptul că există și posibilitatea de a depune actele la consulatele din străinătate și tot acolo solicitantul poate primi documentele. În prezent, pașapoartele eliberate de autoritățile române au o  valabilitate de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, cinci  ani pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani, iar paşaportul simplu temporar are un termen de valabilitate de 12 luni.

Biroul Serviciului Public de Pașapoarte Sălaj abia mai face față afluxului de cereri, peste 150 pe zi. Pașapoartele temporare reprezintă o treime din totalul solicitărilor, iar oamenii își pierd răbdarea la cozi, spre disperarea angajaților care încearcă din răsputeri să răspundă prompt tuturor solicitărilor și să se încadreze în termenul legal de trei zile, pentru eliberarea actului. Cozile la Pașapoarte nu reprezintă o noutate pentru această perioadă, luna august fiind, în fiecare an, cea mai aglomerată lună. Situația este aceeași și în celelalte județe, acolo unde cozile sunt, de cele mai multe ori, și mai mari. 

Leave a Comment