Cauzele care întârzie  soluționarea dosarelor de pensionare anticipată

Articolul publicat de Magazin Sălăjean pe tema pensiilor anticipate și anticipate parțiale, deși a lămurit în mare parte categoria de cetățeni la care se face referire, a a dus și o serie de întrebări, din partea cititorilor noștri, nelămuriri legate, cu precădere, de nerespectarea termenelor prevăzute de lege de la depunerea dosarelor la Casa Județeană de Pensii și până la emiterea deciziei. Reprezentanții CJP Sălaj ne-au trimis un răspuns în acest sens, în sprijinul celor care, pe bună dreptate, s-au întrebat de ce aceste termene nu sunt respectate de autorități. În răspunsul oficial al Casei sălăjene de Pensii se arată:

“Modificările periodice care apar în legislația privind sistemul public de pensii necesită, în mod obligatoriu, și realizarea sau adaptarea aplicațiilor (programelor)  informatice care să permită instrumentarea corectă a cererilor de acordare sau recalculare a drepturilor de pensie în conformitate cu noile prevederi. Acest lucru se realizează la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice împreună cu firma de specialitate care realizează și gestionează aplicațiile informatice în sistemul public de pensii, după o analiză în detaliu a posibilelor aspecte care pot să apară în aplicarea noului act normativ, astfel încât, după darea în exploatare a aplicațiilor informatice aferente, casele județene de pensii să poată instrumenta corect toate cererile depuse în baza noului act normativ apărut. Această operațiune se justifică și în cazul Legii nr. 216/2017, lege intrată în vigoare la data de 23 noiembrie 2017, urmând ca la momentul primirii aplicației informatice să putem instrumenta toate cererile de recalculare depuse în baza acestei legi.

Menționăm faptul că drepturile cuvenite se vor stabilii cu luna următoare celei în care s-a depus cererea, fiind acordate retroactiv, la momentul comunicării la plată a noilor drepturi recalculate”. Casa de Pensii Sălaj ne-a dat asigurări că angajații instituției depun eforturi pentru soluționarea tuturor problemelor și solicitărilor care vin din partea sălăjenilor, încercând să ofere informații detaliate și sprijin ori de câte ori cei care se adresează instituției întâmpină probleme sau manifestă nemulțumiri față de timpul ori modul în care le sunt soluționate dosarele.

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Cauzele care întârzie  soluționarea dosarelor de pensionare anticipată”

  1. I.C.

    Minciuni specifice PSD-ului! Aplicația informatică există, se folosește din 2016, pentru Legea 142/2016 (aceea care prevede coeficienții de penalizare care au fost generalizați prin Legea 216/2017).
    În realitate guvernul României este de rea credință. Ori nu are bani, ori nu vrea să-i dea! Că altfel, și dacă nu ar fi existat acea aplicație informatică, ea putea fi făcută în cîteva zile. În realitate, au trecut 3 (trei) luni de cînd nu s-a făcut NIMIC pentru aplicarea Legii 216, în afară de preluarea cererilor)!

  2. Anonim

    Raspunsul corect este ca nu sunt bani.

  3. Anonim

    Nu-i nimic de așteptat de la o absolventă de facultate de limbi străine (inclusiv franceză) la Craiova, pusă ministru, care răcnește la O.N.U. (în franceză, credea ea) „marș du tramvai!”, în loc de „marché du travail”. Există înregistrarea pe YT (min. 2:15)

Leave a Comment