Atenţie unde faceţi grătarul de 1 Mai! Inspectorii de mediu sunt cu ochii pe noi

În minivacanţa de Paşte şi 1 Mai zonele de picnic sunt la mare căutare. Sălăjenii care vor să iasă la iarbă verde să prăjească mici sau grătare, dacă vremea le va permite, au la dispoziţie cinci astfel de zone special amenajate de autorităţi. După cum au explicat reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Sălaj cele cinci zone autorizate sunt: în comuna Nuşfalău – pe malul Barcăului lângă castelul „Banffy”, în comuna Năpradea pe malul Someşului, în comuna Ip – localitatea Zăuan, în comuna Cizer – localitatea Pria, unde se organizează anual tradiţionala sărbătoare „Măsurişul oilor” şi în comuna Gîlgău, la intrarea în localitatea Gîlgăul Almaşului la intrarea în cunoscuta zonă „Grădina zmeilor” – arie protejată. Toate aceste zone de picnic se află în administrarea autorităţilor locale din comunele precizate şi sunt dotate cu: bănci, foișoare, mobilier specific, tomberoane pentru reziduurile menajere şi loc pentru aprinderea focului. Legea picnicului, Legea 54-2012 prevede amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei atât pentru administratorii zonelor special amenajate pentru picnic, cât şi pentru persoanele fizice care o încalcă. În aceste zone special amenajate, indicate pentru picnic, cetăţenii trebuie să respecte mai multe reguli, respectiv: păstrarea curăţeniei şi aruncarea deşeurilor doar în containerele special amenajate, aprinderea focului doar în locurile special amenajate, supravegherea arderii şi stingerea jarului după încheierea activităţii, folosirea toaletelor ecologice, parcarea autovehiculelor doar în zonele amenajate în acest scop, păstrarea liniştii şi ordinii publice. De asemenea, cetăţenii trebuie să nu polueze cursurile de apă, să nu arunce ţigări, chibrituri sau obiecte aprinse la întâmplare, să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate şi să nu distrugă amplasamentul sau cadrul natural. Persoanele trebuie să mai ştie că este interzisă folosirea produselor de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 de metri faţă de cursurile de apă, dar şi spălarea obiectelor care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic.

2 Thoughts to “Atenţie unde faceţi grătarul de 1 Mai! Inspectorii de mediu sunt cu ochii pe noi”

  1. Carcotasu'

    Exceptionale locatii ! Oare ce algoritmi au stat la baza avizarii acestora ? Din acele zone provin cei mai multi grataragii din judet ? Ma indoiesc … Oricum, „multumiri” din inima „profesionistilor” care au ocolit cu multa dibacie resedinta de judet. In concluzie, dragi zalauani, daca va e pofta de un gratar la iarba verde, n-aveti decat sa va umflati calabalacul in mijlocul de transport si sa „pelerinati” ba la Napradea, ba la Nusfalau, ba taman in varful muntelui la Pria, ba la mama draq, cu alte cuvinte ! Bravos natiune, halal sa-ti fie ! Sa ne traiasca si ilustra institutie, asa-numita garda de mediu (intentionat cu litere mici, foarte mici)

  2. Carcotasu

    Ca sa fiu bine inteles, revin cu cateva cifre seci:
    – Zalau – Nusfalau = 38 km;
    – Zalau – Zauan = 42 km;
    – Zalau – Napradea = 40 km;
    – Zalau – Pria = 36 km;
    – Zalau – Galgau Almasului = 32 km.
    Reiterez intrebarea (retorica, fireste – ca doar nu o sa dea nici o autoritate explicatii aici), oare zalauanii, cetatenii municipiului resedinta de judet care ar indrazni sa pofteasca la un gratarel si un mititel facut la iarba verde pe foc traditional de uscaturi din padure, chiar sunt nevoiti sa faca un drum dus-intors de minimum 64 km pentru a-si satisface aceasta mica placere nevinovata ? Am nostalgia vremurilor de acum … zeci de ani, cand, copil fiind mergeam duminica la un picnic cu parintii si fratii. Pe atunci parintii nu aveau masina. Ne urcam cu totii intr-un autobus si mergeam fie pe pasune la Bradet, fie pe langa Popasul Romanilor, fie la Gradina Poporului (spre ultima locatie mergeam pe jos, nefiind mijloace de transport in comun, insa nici nu era prea departe). Unde s-au dus toate aceste locuri domnilor edili, unde mai poate iesi zalauanul in natura, cu patura, fara ca unul din gasca sa trebuiasca sa se sacrifice pentru a fi sofer. Din pacate nu toata lumea isi permite cabane pe la Vanatori . Ou sont les neiges d”antan ?

Leave a Comment