Arme și muniție confiscate de polițiștii sălăjeni

În cele opt luni trecute ale anului în curs, la nivel județean, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Au fost efectuate peste 200 de controale pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor la persoanele fizice.

Timp de 8 luni, polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 208 de controale și patru percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru protejarea cetățenilor.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate patru arme, din care una fost armă letală confecționată artizanal, trei arme neletale supuse autorizării provenite din contrabandă, 0,250 Kg praf de pușcă și 266 de cartușe. De asemenea, în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale instrumentate au fost indisponibilizate 27 arme letale și neletale, 520 de cartușe, precum și peste 68.000 Kg de substanțe și deșeuri periculoase. În aceeași perioadă a anului 2019, s-au efectuat activități specifice în vederea prelungirii valabilității pentru 149 permise de armă și au fost eliberate 50 de noi permise de armă. Dacă doriți, ca persoane fizice, să dețineți sau să purtați și să folosiți arme și muniții letale ori neletale supuse autorizării, trebuie să urmați mai întâi  un curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și al munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens. De asemenea, dacă sunteți colecţionari de arme letale sau neletale, cu destinaţia colecţie, puteți deține aceste arme fără muniţia aferentă. Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unui prieten vânător, aveți obligația ca în  două zile lucrătoare, să informați poliția. Dacă aveți cunoștință despre existența unei arme sau muniție deținute ilegal anunțați de îndată poliția. La nivelul județului Sălaj, polițiștii specializați pe linia arme, explozivi și substanțe periculoase verifică permanent dacă sunt respectate reglementările acestui domeniu.

Pentru informații suplimentare în domeniul armelor puteți accesa acest LINK 

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment