Amenzi uriașe sau închisoare dacă omiteți un lucru important în privința câinilor de luptă sau de atac

Deținerea unui câine de companie nu este întotdeauna un lucru simplu, din punct de vedere legal. Dacă în privința majorității raselor nu avem nevoie să declarăm animalul la poliție, există două categorii de câini în privința cărora avem această obligație, pe lângă altele, pentru a fi în legalitate. Potrivit legii, câinii de luptă şi de atac, respectiv Pitbul şi metişii lor, iar a doua categorie cuprinde Amstaff-ul, Cane Corso şi Dogul Argentinian. Cei care vor să îşi cumpere un astfel de câine trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Posesorul trebuie să aibă peste 18 ani, să nu fi fost condamnat penal şi să nu sufere de o afecțiune psihică certificată medical. Primul pas pe care trebuie să îl facă cei care vor un câine din categoriile de mai sus este prezentarea  cu animalul la medicul veterinar, înregistrarea la una dintre asociaţiile chinologice affiliate (sălăjenii sunt arondați la Asociația Chinologică Cluj Napoca), după care, în termen de 10 zile, trebuie să meargă la cea mai apropiată secţie de poliţie. De asemenea, vânzarea sau decesul unui astfel de câine trebuie declarat la poliţie în termen de 48 de ore. Nedepunerea documentelor amintite la poliţie şi neanunţarea, în 48 de ore, a faptului că s-a schimbat adresa la care e deţinut câinele atrag o amendă între 500 şi 1.500 de lei.

Amenzi uriașe sau chiar pedepse cu închisoarea

Pierderea sau moartea câinelui, nedeclarată în 48 de ore, se sancţionează cu amendă între 100 şi 500 de lei. Tot cu o amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei va plăti cel care nu îndeplineşte condiţiile de bază pentru a deţine astfel de câini, respectiv: să aibă minimum 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei (omor, lovire, violenţă în familie, lipsirea de libertate în mod ilegal, ameninţare sau hărţuire). Între 1.500 şi 3.000 de lei este amenda pentru prezenţa câinelui în transportul în comun şi în alte locuri publice (fac excepţie drumurile publice şi căile de acces către acestea, cu specificaţia că botniţa este obligatorie, iar câinele trebuie ţinut în lesă sau în ham). Neafişarea anunţului „Câine periculos” la locul în care e deţinut patrupedul atrage după sine o amendă între 500 şi 1.500 de lei. Nu mai este nevoie să reamintim un lucru știut de toți posesorii de câini, și anume faptul că organizarea de lupte între câini este interzisă prin lege. Cei care organizează lupte între câini sunt pedepsiţi cu închisoarea între şase luni şi trei ani sau cu amendă.

 

Leave a Comment