UPU Zalău s-a confruntat cu 660 de cazuri în această săptămână

Nu mai puţin de 660 cazuri au fost primite şi tratate de medicii zălăuani aflaţi în serviciul de gardă în zilele acestei săptămâni, iar dintre acestea, 228 au fost cazuri ce au necesitat internarea. Plăgile şi fracturile au deţinut, ca de obicei, “supremaţia”: 140 pacienţi veniţi la spital cu fracturi de membre (superioare şi inferioare), dar şi contuzii şi traumatisme produse prin cădere, accidente, bătăi etc. Cazurile de gastrită, enterocolite şi gastroduodenite, colici abdominale nu au fost nici ele puţine: 65 de sălăjeni s-au prezentat la spital cu stare de rău, fiindu-le ulterior confirmate sau reconfirmate aceste diagnostice. Muşcăturile de animale au fost ceva mai puţine – șase la număr, iar cele de căpușe – zece. Cazurile de hipertensiune gravă au fost, de asemenea, destul de multe, respectiv 65. Au fost, din păcate, şi accidente rutiere care au băgat în spital opt sălăjeni. În această perioadă s-a băut peste măsură ceva mai puţin, astfel încât niciun sălăjean nu a ajuns pe una dintre cele “trei cărări” la spital, cu stare de rău cauzată de consumul exagerat de alcool. Au fost şi veşti bune, aşa cum de fiecare dată regăsim în statisticile celei mai mari unități spitaliceşti din Sălaj: 58 de sălăjence  au trăit cel mai frumos sentiment din viaţa lor, pentru că şi-au ţinut bebeluşii la piept prima dată, în aceste zile.

Alte articole

One Thought to “UPU Zalău s-a confruntat cu 660 de cazuri în această săptămână”

  1. Anonim

    Cu asemenea asediu la Spitalul de Urgenta ,care este si spital suport covid ,este numai o problema de timp pana ce si acest spital va deveni focar de infectie epidemica asemenea altor spitale .Ar trebui drenata adresabilitatea potentialilor pacienti prin masuri de consult la distanta (telemedicina ) acolo unde este posibil in paralel cu punerea in balanta a ce este mai grav :sa te contaminezi cu covid 19 sau sa te tratezi de citez :Cazurile de gastrită, enterocolite şi gastroduodenite, colici abdominale nu au fost nici ele puţine….

Leave a Comment