Nu mai scăpăm de gripă, viroze și pneumonii! Peste 3.500 de cazuri în Sălaj

Numărul îmbolnăvirilor cu gripă și pneumonii este în creștere în județ. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în perioada 3-9 februarie au fost înregistrate 207 cazuri de gripă, în creștere față de săptămâna anterioară când au fost 181 de cazuri. Astfel, la categoria de vârstă 0- 1 an au fost înregistrate zece cazuri, la categoria 2-4 ani – 33 de cazuri, la categoria de vârstă 5-14 ani – 96 de cazuri, 50-64 de ani – șase cazuri și persoane cu vârsta de peste 65 de ani – opt cazuri. Din cele peste 200 de persoane diagnosticate cu gripă, 38 au necesitat internare, cele mai multe cazuri care au necesitat tratament de specialitate în unitatea spitalicească fiind copii și adolescenți (5-14 ani).

Numărul pneumoniilor, în creştere

În ceea ce priveşte numărul cazurilor de pneumonie, la nivel de judeţ au fost înregistrate 419 de cazuri, în creştere cu  17 la sută faţă de săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri de pneumonie s-au înregistrat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani – 132. Din cele peste 400 de persoane diagnosticate cu pneumonie, 115 au necesitat internare la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean pentru tratament adecvat. Potrivit medicilor specialişti, pneumonia este o afecţiune caracterizată prin inflamarea tesutului plămânilor, fiind, în mod normal, cauzată de o infecţie bacteriană. La capătul tuburilor respiratorii din plămâni există mici saculeţe de aer. Când apare pneumonia, aceste săculețe se inflamează şi se umplu cu lichid. Simptomele pneumoniei pot apărea fie brusc, la 24-48 de ore după inflamarea tesutului, fie lent, pe parcursul mai multor zile. Simptomele comune ale pneumoniei includ: tusea, care poate fi seacă, sau productivă, fiind vizibil un mucus gros, galben, verde, sau maro, care poate conţine pete de sânge în unele situaţii; dificultăţi ale respiraţiei, cum ar fi respiraţie superficială şi prea rapidă sau tăierea respiraţiei chiar dacă persoana nu face efort; bătăi rapide ale inimii, febra, stare de rău, transpiraţie tremurat, pierderea poftei de mâncare şi  durere toracica, care se agravează la tuse.

 Mii de persoane cu viroze respiratorii

De asemenea, în perioada precizată au fost înregistrate 2.946 de infecţii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în scădere comparartiv cu săptămîna anterioară. Cei mai afectaţi au fost copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani – 1.174 de cazuri. Din cele  peste 2.900 de persoane diagnosticate cu infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 72 au necesitat internare pentru tratament de specialitate. Cele mai multe cazuri de internare s-au înregistrat în rândul copiilor și adolescenților, persoane cu vârsta de până în 14 ani – 60 de cazuri. Infecţiile virale ale căilor respiratorii superioare sunt infecţii virale autolimitate, iar simptomele cele mai des întâlnite sunt: strănutul, obstucţia nazală, rinoreea, usturimea în gât, tusea, febra, durerile de cap, durerile musculare şi astenia fizică.

Aparținătorii, sfătuiți să își limiteze vizitele la spital

În contextul creșterii numărului de cazuri de gripă, reprezentanții celei mai mari unități mențin restricția în ceea ce privește programul de vizită al pacienților internați în secțiile spitalului. Numai în weekendul care s-a încheiat, în perioada 7- 9 februarie, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) au fost identificate, 55 de cazuri de gripă, la 14 adulți și 39 de copii. Pacienții au fost direcționați de către personalul UPU la Secția de boli contagioase pentru tratament de specialitate. Astfel, programul de vizită este redus, la o oră zilnic, în intervalul orar 15-16, iar conducerea unității spitalicești face apel către aparținători să își limiteze vizitele la spital. În situația în care pacientul este deplasabil și nu prezintă risc de cădere, vizita se va realiza în holul de la intrarea în secție. Ca măsuri de prevenție atât pentru vizitatori cât și pentru pacient, este necesară utilizarea echipamentului de protecție constând în: mască, halat și botoșei în funcție de specificul secției. ”Dezinfectați-vă mâinile la intrarea și la ieșirea din spital cu soluțiile dezinfectate puse la dispoziție de conducerea spitalului. Evitați vizitele în spital alături de copii, deoarece aceștia sunt deosebit de vulnerabili la infecția cu virsul gripal”, este mesajul transmis de reprezentanții SJU Zalău.

Igiena personală – cel mai eficient mijloc de prevenție

Reprezentanții DSP Sălaj reamintesc că sezonul rece este ambientul propice pentru apariția unor boli intercurente, așa-numite de ”sezon”, dar și pentru acutizarea unor boli cronice existente, ce se dovedeau controlate terapeutic, cel puțin temporar. ”Bolile <<de sezon>> includ: guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa și alte afecțiuni acute din sfera ORL. Ele pot suverni și vara, dar incidența lor este crescută în acest sezon tocmai din cauza aerului rece favorizant, scăderii imunității locale sau generale a organismului și a circulației favorizate a germenilor”, au precizat reprezentanții DSP Sălaj. Astfel, cel mai eficient mijloc de prevenție rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu săpun și apă din abundență. DSP Sălaj mai recomandă: izolarea la domiciliu sau la spital a celor bolnavi;   evitarea colectivității – serviciu, grădiniță, școală, spații închise supraaglomerate; folosirea unei batiste sau a unui servețel de unică folosință în cazul strănutului sau tusei; spălatul mâinilor cu apă caldă și săpun după strănut, tușit; vestimentație adecvată temperaturii de afară  – căciuli și mănuși; amânarea vizitelor la persoanele bolnave, aerisirea încăperilor la domiciliu sau la locul de muncă și alimentația sănătoasă cu multe fructe și legume. În perioada sezonului rece, creșterea aportului de vitamine în alimentație, în special a Vitaminei C este necesară fortificării organismului. Printre alimentele bogate în Vitamina C se numără: citricele, căpșunii, papaya, broccoli, ardeiul gras, conopida și varză kale. De asemenea, se recomandă evitarea oboselii fizice și psihice prelungite, dar și evitarea fumatului activ sau pasiv și a consumului de alcool.

 

 

Alte articole

One Thought to “Nu mai scăpăm de gripă, viroze și pneumonii! Peste 3.500 de cazuri în Sălaj”

Leave a Comment