Medicii sălăjeni au renunţat la greva generală

Angajaţii din sistemul sanitar sălăjean au renunţat la declanşarea grevei generale. După cum a explicat Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, conform prevederilor legale, pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă, salariaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă.” În 14 noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea conflictului de muncă. Potrivit legii există trei variante: grevă de avertisment, grevă generală sau cea de solidaritate, însă se poate recurge la aceste forme de protest numai în unităţile în care există sindicate reprezentative. În Sălaj, în niciuna dintre cele patru unităţi medicale nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei”, a precizat Hodiş.

Potrivit acestuia, în trei unităţi medicale, respectiv Spitalul de Urgenţă Zalău, Spitalul de Boli Cronice Crasna şi Spitalul Orăşenesc Jibou, existenţa contractului colectiv de muncă împiedică declanşarea grevei, în caz contrar atât organizatorii cât şi angajaţii participanţi ar putea fi obligaţi la plata unor despăgubiri. “La Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, deşi avem sindicat reprezentativ, 57 la sută dintre salariaţi fiind membri Sanitas, contractul colectiv de muncă împiedică declanşarea grevei. La celelalte două unităţi spitaliceşti, respectiv Crasna şi Jibou, sub 50 la sută dintre salariaţi sunt membri de sindicat. În schimb, la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei, nu există contract colectiv de muncă, însă nu există sindicat reprezentativ pentru a declanşa o acţiune de protest legală, din cei 240 de salariaţi, doar 74 sunt membri Sanitas”, a explicat sindicalistul sălăjean, adăugând faptul că în aceste condiţii, în cele două zile, respectiv 25 şi 28 noiembrie, unităţile medicale sălăjene vor avea program normal.
Singura variantă de protest, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru care poate opta Sanitas Sălaj este greva de solidaritate de o zi, dar numai în cazul în care un sindicat din ţară declanşează o grevă care să respecte toate condiţiile prevăzute de lege. “Acţiunea de protest trebuie anunţată înainte cu 48 de ore. Greva de solidaritate este singura variantă legală în Sălaj. Nu doresc să fie sancţionaţi, prin diminuarea salariilor, cei care ar participa la o grevă generală. Pe de altă parte, medicii s-au retras, au renunţat la demisii în caz că nu se vor soluţiona revendicările, totuşi au precizat că ne vor sprijini în acţiunile noastre”, a mai spus Hodiş.
De altfel, joi, 21 noiembrie, preşedintele Sanitas Sălaj, a prezentat atât revendicările comune ale organizaţiilor membre ale Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate cât cadrul legal pentru organizarea unei greve, în cadrul şedinţei lunare a comisiei judeţene de dialog social pentru patronate şi sindicate, găzduită de Instituţia Prefectului Sălaj.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei menţionate, întâlnirea a avut ca punct pe ordinea de zi analiza revendicărilor care au stat la baza acţiunilor sindicale din sistemul sanitar. Astfel, sindicaliştii din sănătate au cerut: alocarea a minim şase la sută din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, creşterea veniturilor şi dublarea salariilor medicilor rezidenţi, dar şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate, revendicări care nu au fost onorate.

 

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Medicii sălăjeni au renunţat la greva generală”

  1. […] Angajaţii din sistemul sanitar sălăjean au renunţat la declanşarea grevei generale. După cum a explicat Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, conform prevederilor legale, pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă, salariaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă.” În 14 noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea conflictului de muncă. Potrivit legii există trei variante: grevă de avertisment, grevă generală sau cea de solidaritate, însă se poate recurge la aceste forme de protest numai în unităţile în care există sindicate reprezentative. În Sălaj, în niciuna dintre cele patru unităţi medicale nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru …mai multe stiri […]

  2. Anonim

    In timpul grevei nu pot lua ciubuc de la bolnavi. Niciunul n-a murit de foame. Sa munceasca mai mult, nu 4-6 ore.De unde au masini de lux???

  3. Ciprian.

    BOULE ANONIM care moare de griga ciubucului altora, tu nu intelegi ca aici este vorba de altceva. Nu au masini de lux,ci normale. Masini de lux au alte categorii profesionale. Aici este vorba de a se ajunge la o normalitate a sistemului de sanatate, care ar fi in primul rind in folosul pacientilor. Mai intereseazate cum este in tarile normale.

Leave a Comment